Liga V

Oficial, le merge prost

• Golul lui „Englezu’” i-a privat pe băieţii lui „Mara” de două puncte

Echipa din comuna primarului Stănică, AS Mihăeşti, avea în această rundă, după înfrângerea de la Galicea, un meci considerat uşor, cu Unirea Tricolorul Goleşti, formaţie ce trece poate prin cea mai slabă perioadă a sa, situându-se înaintea acestui joc pe locul 14 în seria I de la „Onoare”. Credeau băieţii lui Ion Lazăr că nici nu se pune problema învingătoarei, că vor câştiga uşor, mai ales că oaspeţii de-abia se strânseseră pentru a fi în efectiv complet. N-aveau nici o posibilă înlocuire, aşa că, în cazul în care ar fi reuşit să reziste o repriză, oricum „mecanismul” le-ar fi fost dat peste cap în partea a doua a meciului. Cam aşa au gândit băieţii de la AS Mihăeşti.

Au dominat jocul, însă ratările, faptul că oaspeţii au avut un portar care n-a prea greşit, au jucat mai tare, lucru care-i deranjează pe mihăeşteni, au făcut ca trupa lui „Mara” să nu obţină decât un punct din această întâlnire. Gazdele au dat gol pe la jumătatea primei reprize şi credeau că vor mai înscrie de cel puţin 5-6 ori, însă goleştenii i-au surprins. S-au apărat bine şi chiar şi-au creat câteva ocazii. Imediat după pauză au reuşit să egaleze. Centrarea lui Cristi Ene l-a găsit bine în careu pe Marian „Englezu’” Căruntu, care a marcat cu capul pentru scorul de 1-1. Au urmat o serie de ocazii ale gazdelor, însă şi oaspeţii au ameninţat în câteva rânduri poarta adversă. S-a terminat totuşi la egalitate. „Ne-au tratat de sus, au crezut că ne dau o «căruţă» de goluri. Puteau câştiga, au avut ocazii, dar ne puteam şi noi impune, cu puţin noroc. Oricum, la ce presiune au pus atât în tribune cât şi pe banca tehnică, ar fi bine pentru ei să nu aibă nevoie de puncte în retur. Şi să creadă că va ceda Goleşti-ul”, au menţionat băieţii de la U.T.G. la finalul meciului de la Mihăeşti.   M.V.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button