Povestea unui campion – Raul Andrei RUSESCU

La nici 21 de ani împliniţi, vâlceanul Raul Andrei Rusescu a devenit o certitudine a fotbalului românesc. Este campion al României cu Unirea Urziceni şi titular în naţionala de tineret pregătită de Emil Săndoi, acolo unde îl are coleg de cameră şi de ofensivă pe Mihai Costea, un alt jucător din judeţul nostru care a confirmat în Liga I, la Universitatea Craiova. În interviul de mai jos vă prezentăm povestea de viaţă a acestui talentat jucător care mai are multe de spus în fotbalul românesc şi nu numai.

„Primul antrenament l-am făcut în ciorapi”

• În primul rând felicitări pentru câştigarea titlului. Spune-mi, te rog, la ce vârstă te-ai apucat de fotbal şi cine ţi-a îndrumat primii paşi în calitate de antrenor?

M-am dus la fotbal chiar în ziua în care am împlinit 7 ani, adică pe data de 9 iulie, iar primul şi singurul meu antrenor din perioada junioratului a fost Cristi Bora, cel care mi-a îndrumat paşii 10 ani de zile, timp în care a fost pentru mine ca un al doilea părinte. La primul antrenament nu aveam nici teneşi în picioare şi l-am făcut în ciorapi. A doua zi, până să începem antrenamentul, Cristi Bora a venit la mine şi mi-a dat o pereche de teneşi.

• De ce spui că Bora a fost mai mult decât un antrenor pentru tine?
Am avut două momente extrem de dificile în decursul acestor ani. La 14 şi 16 ani am suferit două accidentări foarte grave şi de fiecare dată Cristi Bora a fost aproape de mine. Prima dată, stăteam la Troianu şi, în timp ce mă duceam la antrenament am căzut din autobuz şi m-am lovit foarte rău la coapsă, iar a doua oară mi-am rupt piciorul în curtea şcolii. Când am căzut din autobuz mi-am spintecat pulpa piciorului drept şi n-am mai avut voie să mă antrenez vreo 3 luni, iar marea majoritate a acestui timp l-am petrecut mai mult acasă la Cristi Bora. Cu el făceam temele, la el am mâncat, iar pentru a mă recupera, mi-a adus maseuri şi mă ducea zilnic la fizioterapie. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi când mi-am rupt piciorul şi a trebuit să stau pe tuşă vreo 2 luni. Dacă el nu era alături de mine în acea perioadă, vă spun sincer că nu ajungeam aici, mai mult ca sigur terminam cu fotbalul, dar el a avut încredere în mine şi datorită lui am ajuns aici.

• Când ai luat „botezul” fotbalistului şi în ce a constat?
Cred că aveam vreo 15 ani şi eram în cantonament cu Sporting la hanul Topolog, de la Milcoiu. Am avut de trecut nişte probe destul de greu de îndurat care nu se pot declara în ziar, dar toţi cei care vor să ajungă fotbalişti trebuie să treacă prin asta. După «botez» ai vreo 2 săptămâni dureri şi vânătăi, dar trec şi îl aştepţi pe cel nou-venit ca să te răzbuni pentru suferinţele îndurate.

Furnică nu l-a văzut fotbalist

• De ce n-ai rămas la Vâlcea?
Până să plec la Urziceni, la Vâlcea era antrenor Adrian Furnică, iar eu jucam la Cozia Călimăneşti care era un fel de satelit al CSM-ului. Erau în Divizia C şi ţin minte că m-a chemat Furnică la echipa mare, iar într-un campionat întreg doar o singură dată am fost rezervă, dar fără să joc niciun minut. Apoi, după meci, Furnică i-a spus tatălui meu că nu sunt suficient de matur şi că trebuie să stau pe lângă echipă până pe la vreo 25 de ani ca să pot juca. Ca să facem o glumă pot spune că încă mai trebuie să aştept vreo 4 ani până să pot juca la CSM pentru că anul acesta abia împlinesc 21!

• Cum ai ajuns la Urziceni?
Abia împlinisem 17 ani şi am fost chemat la probe împreună cu colegii mei de la Sporting, Alin Nica, Radu Moldovan, Ilie Muşuroia şi Marian Puşcoci. După trei zile de antrenamente, ne-au anunţat că eu şi Nica rămânem. Apoi, atât eu cât şi Alin Nica am semnat pe 5 ani cu Unirea Urziceni.

• Pe ce sumă ai semnat primul tău contract de profesionist?
200 de dolari pe lună.

„Primul meu gol a fost împotriva CSM-ului”

Din acel moment nu l-ai mai avut lângă tine pe Cristi Bora?
Da, aşa este. Însă, să ştiţi că şi acum vorbim destul de des la telefon, iar când vin la Vâlcea nici nu se pune problema să nu ne întâlnim pentru că este omul căruia îi datorez totul.

• De atunci ai început să joci la Unirea?
Pe atunci, Unirea Urziceni era în Liga a II-a şi avea un satelit la Liga a III-a, iar eu şi Nica am fost trimişi acolo. Am jucat un tur de campionat în Liga a III-a, după care s-a desfiinţat satelitul şi m-am reîntors la echipa mare. Atunci am avut şansa să joc, iar în acel retur am reuşit în doar 7 meciuri să marchez de două ori. Ironia sorţii a făcut ca primul meu gol în Liga a II-a să-l marchez chiar în poarta CSM-ului.

• Urziceniul a promovat, dar tu ai fost împrumutat la Giurgiu? De ce?
Într-adevăr echipa a promovat, dar din păcate eu n-am avut şansa să debutez în Liga I. Eram încă în perioada junioratului, probabil au considerat că sunt prea crud, şi m-au împrumutat pentru un sezon întreg la Dunărea Giurgiu. Din fericire am prins un campionat bun în care am reuşit să marchez de 13 ori, situându-mă pe locul II în clasamentul golgheterilor Ligii a II-a.

• Care au fost primele cuvinte pe care le-ai schimbat cu Dan Petrescu?
După ce echipa a promovat, Dan Petrescu a venit la sfârşitul turului de campionat şi a vrut să vadă toţi jucătorii care îi avea Unirea sub contract. În iarnă, m-a chemat să vadă ce pot. M-am dus, m-am prezentat, moment în care mi-a zis: „Tu cu sticlele astea vrei să joci fotbal?”. Se referea la faptul că aveam picioarele subţiri, iar eu am răspuns: „Cu astea am dat 8 goluri în tur la Giurgiu!”.

• Deşi ai avut un sezon bun la Dunărea, totuşi în anul următor ai fost împrumutat din nou, de data aceasta la Otopeni?
Tocmai venise domnul Dan Petrescu la echipă, am făcut pregătirea de vară, însă am avut bacalaureatul şi am fost nevoit să lipsesc de la antrenamente, apoi am mai suferit şi o entorsă. În aceste condiţii era greu de crezut că voi fi oprit în lot şi aşa s-a întâmplat pentru că am fost împrumutat la Otopeni. Din păcate, aici am evoluat mai puţin, dacă îmi aduc bine aminte am jucat în doar 6 meciuri ca titular, iar în multe altele am intrat din postura de rezervă. În acel sezon am reuşit să marchez de doar 4 ori, dar am avut satisfacţia că am reuşit să promovăm în Liga I.

• După promovarea cu Otopeniul, te-ai reîntors la Urziceni şi ai rămas acolo.
Aşa este. De data aceasta n-am mai avut parte de ghinion, am făcut toată pregătirea de vară, am avut un turneu reuşit în Scoţia în care am jucat bine, iar domnul Dan Petrescu a luat decizia de a mă reţine în lot pentru sezonul care urma să înceapă.

• Cu cine stai în cameră şi care este cel mai bun prieten al tău?
De când am rămas la Unirea Urziceni stau în cameră cu Bruno Fernandes. Referitor la cel mai bun prieten, nu pot spune că am unul pentru că mă înţeleg bine cu absolut toţi, formăm o familie şi poate, de aceea am reuşit să avem o astfel de performanţă.

• În câte meciuri ai evoluat în sezonul care tocmai s-a încheiat?
În tur am jucat în 10 partide, iar în retur, cu excepţia a două meciuri în care am fost accidentat şi în alte două, cu Dinamo şi Timişoara, în care am fost rezervă, am evoluat în toate.

• Câte goluri ai marcat în acest campionat?
Am înscris 5 goluri şi am făcut 2 penaltiuri. Primul meu gol în Liga I l-am înscris în etapa a II-a a campionatului, la Piteşti, la 2-1 pentru ei. Apoi, în retur, cu Tg. Jiu, cu Buzăul, cu Bistriţa şi cu Steaua.

„Am marcat cu piciorul de tramvai!”

• Cum ai trăit acest final de sezon?
În penultima etapă la Timişoara a fost 1-0 la pauză pentru ei şi ne gândeam că este începutul sfârşitului, dar din fericire a fost unul al unei mari bucurii pe care rar îţi este dată să o trăieşti în viaţa de fotbalist. Din fericire am câştigat, rezultatele înregistrate de Dinamo ne-au avantajat, apoi a venit remiza cu Steaua care ne-a făcut campioni.

• Ce ţi-a spus Dan Petrescu în momentul în care te-a chemat pentru a intra pe teren?
Înaintea meciului cu Steaua am făcut un meci bun în Feroe cu naţionala de tineret în care am reuşit să marchez două goluri, mă simţeam în formă şi chiar îmi doream nespus de mult să intru în acest meci. În momentul în care m-a chemat de la încălzire pentru schimbare, sincer, nu îmi mai aduc aminte ce mi-a zis pentru că eram concentrat la ceea ce trebuie să fac pe teren.

• Ai marcat golul care a făcut Urziceniul campioană cu piciorul stâng deşi tu eşti dreptaci. Povesteşte-ne momentele dinaintea înscrierii golului?
Piciorul meu de bază este dreptul, stângul este mai mult pentru a urca în tramvai. Golul cu Steaua este al doilea din cariera mea de până acum pe care îl înscriu cu piciorul stâng. A fost o diagonală a lui Mehmetovici, am preluat şi cu «stângaciul» şi am dat-o direct în vinclul porţii lui Zapata. Sincer, în momentul în care am văzut mingea că intră în poartă, nu îmi venea să cred, nu pot descrie în cuvinte bucuria pe care am simţit-o atunci.

„90% este meritul lui Bora că am ajuns aici”

• Ce ai simţit în momentul în care ai auzit fluierul final al partidei?
A fost cel mai frumos fluier de final pe care l-am auzit în cariera mea, am plâns de fericire.

• Cum ai trăit momentul în care ai primit tricoul de campion şi medalia?
Am simţit că sunt cu adevărat fotbalist. Atunci am realizat faptul că am realizat ceva frumos şi nu ştiu dacă o echipă de genul Unirii Urziceni va mai putea repeta ceea ce am făcut noi.

• A urmat petrecerea din vestiar?
Daaa! În primă instanţă acest titlu de campion a fost sărbătorit din plin cu… apă plată… ca profesioniştii. După aceea, am avut rezervat un separeu la clubul Bamboo şi acolo a avut loc petrecerea propriu-zisă.

• Cui vrei să-i mulţumeşti în mod special pentru cariera ta de până acum?
Am ajuns până aici datorită lui Cristi Bora cel care a fost tot timpul alături de mine şi m-a sprijinit. Aşa că, acest tricou de campion şi această medalie i se datorează în proporţie de 90%.

Coleg de cameră cu Mihai Costea la naţionala de tineret

• Cum a fost când ai primit prima convocare la naţionala de tineret şi cine te-a anunţat de acest lucru?
Prima convocare am primit-o în turul campionatului. La finalul meciului cu Gaz Metan, când am bătut cu 4-0, toată lumea era fericită în vestiar şi a venit MM Stoica la mine cu o foaie albă în mână şi mi-a zis că nu mi-am plătit datoriile la stat. M-am uitat mirat la el pentru că nu înţelegeam despre ce este vorba, dar a început să râdă, iar când m-am uitat pe foaie nu mi-a venit să cred ce scria. Eram convocat la echipa naţională de tineret.

• Câte convocări ai adunat până în prezent?
Până în prezent am cinci convocări, patru pentru meciuri oficiale şi una pentru un amical.

Pentru tine a fost o săptămână de vis, două goluri la naţională şi apoi unul cu Steaua, care v-a făcut practic campioni. Cum a fost?
După meciul de la Timişoara, cei de la club mi-au spus că luni după-amiază să mă prezint la cantonamentul echipei naţionale de tineret de la Izvorani. Am jucat în deplasare cu Insulele Feroe, am învins cu 4-0, iar eu am dat două goluri.

• Ce ţi-a spus după meci antrenorul Emil Săndoi?
Haideţi să o luăm cu începutul. Înainte, nea’ Emil mi-a zis că n-a fost mulţumit de mine în precedentul meci de calificare, cel cu Andora, că nu e ceea ce pot eu şi speră să vadă mult mai mult de la mine în acest meci. Şi… a aşteptat bine.

Care este cel mai bun prieten al tău de la naţională?
Cel mai bine mă înţeleg cu Mihai Costea, care e şi colegul meu de cameră. Ne cunoaştem foarte bine din perioada în care eram juniori la Cristi Bora şi jucam în aceeaşi echipă.

„Vreau să joc cu fratele meu în echipă”

• La ce vârstă ai avut prima prietenă?
Prima şi singura prietenă am avut-o la 17 ani şi de aproape 5 ani suntem tot împreună. O cheamă Roxana şi am cunoscut-o prin intermediul fostului meu coleg de la Sporting, Ilie Muşuroia. El îşi făcuse o prietenă, iar aceasta o cunoştea foarte bine pe Roxana şi aşa ne-am întâlnit.

• Ai de gând să te căsătoreşti şi dacă da, cine îţi va fi naş?
În privinţa căsătoriei, mai aşteptăm, dar naşii îi avem deja. În momentul în care ne vom hotărî să facem acest pas, naşii noştri vor fi Cristi şi Victorina Bora.

• Eşti pasionat de maşini şi dacă da, ce marcă îţi place?
Încă nu am maşină. Nici măcar nu am permis de conducere, dar probabil, dacă timpul îmi va permite, voi da examen în această vară. Sunt nevoit să fac acest lucru ca să nu mai apelez la colegi ca să mă ducă la antrenament. Mă bate gândul să-mi iau un Logan.

• Unde îţi petreci vacanţa de vară?
Voi pleca împreună cu prietena mea în Tenerife. Deja ne-am făcut rezervările la un hotel de cinci stele şi, deşi vom sta doar o săptămână, sper să mă relaxez pentru că mă aşteaptă un sezon destul de greu, iar pregătirile le vom începe pe 29 iunie.

• Care este echipa ta favorită din Europa?
Real Madrid, iar visul meu este ca într-o zi să ajung să joc pentru această echipă.

• Urmând exemplul fraţilor Costea, îţi doreşti să joci cu fratele tău – Radu – în aceeaşi echipă?
Normal că îmi doresc, dar sunt mai mulţi factori de care depinde realizarea acestui lucru. Sper ca într-o zi să-mi îndeplinesc acest vis.

 Cristi Bora, un antrenor fericit!

• Deşi ai o vârstă destul de fragedă pentru un antrenor te poţi lăuda cu palmaresul de a avea jucător format de tine care a câştigat titlul de campion în Liga I cu Unirea Urziceni. Ce ne poţi spune despre Raul Rusescu?
Pentru mine, Rusescu este un capitol special. Întotdeauna l-a văzut ca pe propriul meu copil, iar el poate să confirme acest lucru. Am trăit multe momente plăcute şi mai puţin plăcute, în special în perioada în care a fost accidentat, dar am avut încredere în el şi iată că nu m-am înşelat. Probabil a ajuns unde este acum poate şi datorită faptului că se numără printre puţinii fotbalişti din ţară, şi poate singurul din judeţ, care a jucat în absolut toate eşaloanele fotbalistice, începând de la turnee de sală, juniori A şi B, Liga a V-a, Liga a IV-a, Liga a III-a, Liga a II-a, iar acum în Liga I.

• Ne-a mărturisit faptul că a stat destul de mult timp pe la tine pe acasă. Cum a fost?
Din partea mea a fost o chestie sentimentală cu el poate şi din cauza faptului că a avut problemele acelea mai delicate cu piciorul. Prima dată a stat 2 luni la mine, apoi o lună, apoi trei luni, însă a fost posibil acest lucru şi datorită relaţiei bune pe care am avut-o cu familia lui. Părinţii au înţeles că nu vreau răul copilului şi au fost de acord ca acesta să stea la mine. Vă spun sincer, mă duceam şi la şcoală să văd dacă e prezent, făceam temele cu el şi chiar l-am bătut atunci când lua note proaste.

• Care sunt principalele lui calităţi?
Tehnica şi lovirea mingii. Pot spune că, în afara faptului că nu stă prea bine la capitolul viteză, este un jucător aproape complet. Chiar dacă spune ce spune despre piciorul stâng, vă spun eu adevărul, loveşte mingea la fel de bine cu ambele picioare.

• Care sunt numele cluburilor la care a fost legitimat Raul Rusescu?
Primul club din cariera mea de antrenor a fost FC Teleşpan unde am avut o colaborare excelentă cu directorul acestei şcoli, Mitică Teleşpan. Aici am format grupa din care făcea parte şi Rusescu, care era mezinul echipei fiind cu doi ani mai mic decât ceilalţi. Apoi, am trecut la Sporting Rm. Vâlcea, iar acest club a încheiat un protocol cu Topologul Milcoiu şi echipa a fost înscrisă în Liga a V-a sub această denumire. În anul următor, am evoluat cu copiii în Liga a IV-a, dar tot în urma unui protocol încheiat între Sporting şi Cozia Călimăneşti, de data aceasta. Între timp, Cozia Călimăneşti a încheiat un nou protocol, în urma căruia a devenit „satelitul” CSM-ului.

• Spune-ne câteva momente mai speciale din cei 10 ani în care l-ai avut elev pe Rusescu?
Eram în Italia la un turneu şi m-au enervat foarte tare pentru că n-au jucat nimic într-un meci. La final le-am dat câteva şi le-a rămas semne pe spate. Apoi râdeau unii de alţii, ziceau că s-au bronzat prin gard şi de-aia au dunguliţe pe spate. El şi cu Mihai Costea erau cei mai mici din grupă, dar ei erau cu gura mai mare şi îi tachinau pe ceilalţi.

• Pe lângă Rusescu, ai adus aminte şi de Mihai Costea.  În afara celor doi, mai sunt şi alţii care au trecut prin mâna ta şi care evoluează la echipe din ţară?
Fără să fiu acuzat de falsă modestie, pot spune că am avut o generaţie de excepţie. Cu Mihai Costea am lucrat patru ani după care a fost preluat de Gică Lepădatu, apoi tot 4 ani l-am avut şi pe Mihai Deaconescu după care a trecut sub comanda lui Lucian Catargiu. Însă cei pe care i-am avut până la capăt şi care au ajuns la echipe mai mari sau mai mici sunt Radu Moldovan, Alin Nica, Ilie Muşuroia şi, bineînţeles Raul Rusescu. Deaconescu a ajuns la Salonta, Moldovan a plecat la Gaz Metan Mediaş, însă a suferit o accidentare gravă care l-a scos din circuit, Nica joacă la Rm. Sărat, Muşuroia la ACU Arad, iar Rusescu la Urziceni.

• Să revenim la Rusescu, a fost o perioadă în care el s-a antrenat cu echipa mare a CSM-ului. De ce n-a fost oprit?
Pe atunci, la CSM nu erau domnii Trandafir şi Verigeanu şi nu prea se ştia bine încotro se va îndrepta acest club. Antrenor la echipa mare era Adrian Furnică şi l-a chemat să facă antrenament. Chiar şi în perioada aceea Rusescu tot cu mine se antrena, făcea dimineaţa cu mine, iar după-amiaza se ducea la echipa mare. M-ai întrebat de ce n-a fost păstrat? Păi, Furnică i-a zis că trebuie să aştepte până la vreo 25 de ani ca să joace. Dar, să nu se înţeleagă greşit, copilul aparţinea de Sporting Rm. Vâlcea şi nu de CSM, iar când i s-a ivit posibilitatea să dea probe la Urziceni, n-a mai stat pe gânduri şi a plecat. Dar să vă mai spun ceva, a fost foarte aproape să ajungă şi la Universitatea Craiova, dar cei de la Urziceni s-au mişcat mai repede şi aşa a ajuns acolo.

• Îl ai la echipa ta şi pe celălalt Rusescu, fratele său mai mic, Radu. Raul spunea că îşi doreşte să joace alături de fratele său în aceeaşi echipă, crezi că este realizabil acest vis al său?
Şi Radu este un jucător cu reale calităţi, dar deocamdată nu are ambiţia fratelui său. Sper ca tot ceea ce a realizat Raul să-l mobilizeze, să-l facă să muncească mai mult pentru a călca pe urmele fratelui său.
Romulus DUMITRU