Administratie

Ajutoare pentru sinistraţi de la galiceni

• tone de cereale, alimente şi îmbrăcăminte au mers în zonele afectate de inundaţii

Primarul din Galicea, Ion Năfliu, împreună cu vicele Florea Udrea au declanşat o acţiune umanitară în comuna pe care-o păstoresc. Cei doi au apelat la cetăţeni pentru a sări în ajutorul semenilor din Moldove, afectaţi de inundaţii. Acţiunea, desfăşurată pe parcursul a două etape, s-a dovedit a fi un succes. În prima fază, galicenii s-au prezentat la centrele de colectare din comună în număr mare, dovadă fiind şi cele 9 tone de cereale strânse, cele 400 de kilograme de alimente şi cei 20 de saci de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Donaţiile locuitorilor din Galicea au ajuns la Rădăuţi-Prut, via Prefectura Vâlcea.

În cea de-a doua etapă de strângere de bunuri pentru românii încercaţi de soartă desfăşurată săptămâna trecută, pe 19 august, tot în comuna Galicea s-au mai strâns 5,5 tone de cereale, 320 de kilograme de alimente şi 202 saci cu îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerii de pat şi pături. Acestea au fost preluate deja de Prefectură şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, urmând a fi transportate în judeţul Neamţ. Spiritul civic de care-au dat dovadă galicenii îi clasează printre primele locuri din judeţ în „întrecerea” destinată strângerii de fonduri pentru sinistraţi, iar un merit însemnat pentru acest lucru îl au şi edilii localităţii care au întreprins această acţiune.
Simona Sima

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button