Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Pentru a evita retrogradarea, CSM intenţionează să se întărească în această iarnă, iar în acest sens se pare că va apela din nou la împrumuturile „magice” din curtea altor grupări, desigur de Liga I, atât de mult hulite însă în sezonul trecut. Date fiind condiţiile financiare grele prin care trece gruparea din Zăvoi, putem să spunem că în acest caz, scopul (adică evitarea retrogradării) scuză mijloacele (modul cum va fi îndeplinit acest obiectiv)! În mod sigur, nici nu se va mai supăra nimeni! 

• Din câte se pare, din sezonul viitor, FC Oltchim ar urma să-şi dispute meciurile de pe teren propriu pe cocheta bază sportivă „Hidroelectra”, situată în zona de nord a Râmnicului. Aşa cum se cunoaşte, în această vară expiră termenul de graţie pe care cei care au revendicat şi au câştigat în instanţă drepturile de a folosi actuala bază sportivă a Oltchim-ului l-au acordat grupării vâlcene. 

• După modelul „Mircea Sandu” (care a devansat alegerile pentru preşedinţia FRF) se aude că şi Pintilie va purcede la mutarea datei la care va fi aleasă noua conducere a AJF Vâlcea. În prezent, se ştie că scrutinul ar urma să aibă loc la finele anului, mai precis în decembrie 2010, însă „talibanul” studiază varianta unui bun prieten, care i-a insuflat ideea ca alegerile să se desfăşoare în vară, deci cu cel puţin cinci luni mai devreme! 

• Prezenţa lui Herbert Muller la Călimăneşti, înaintea meciului cu Itxako Estella din Liga Campionilor – pentru a se întâlni cu fosta sa elevă, portugheza Alexandrina Barbosa! – a dat naştere unor speculaţii cât se poate de fanteziste. Până la urmă, aşa cum însuşi preşedintele Gavrilescu s-a exprimat, a fost bine măcar că Muller n-a venit şi în Sala Traian, pentru a urmări partida respectivă, pentru că vă daţi seama câte alte supoziţii s-ar fi creat.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button