Zorile Scundu, fără mulți dintre jucătorii de bază, nu a avut emoții cu Cerna Copăceni

Zorile Scundu și-a respectat statutul de favorită în confruntarea cu Cerna Copăceni. În acest week-end, într-un meci contând pentru etapa 22 din Seria Sud a Ligii a VI-a, scundenii au câștigat cu 3-0 confruntarea din ”Groapă”. Gazdele au avut 1-0 la pauză. În min 25, Ovidiu Cojocaru l-a servit excelent în careu pe Costi Enescu, care a marcat cu o lovitură de cap și a stabilit și scorul pauzei: 1-0. Ionuț Ghiorlan a avut grijă să mențină poarta scundenilor intactă. În repriza secundă, tot gazedele au turat motoarele. ”Cio” Cojocaru a marcat pentru 2-0, dintr-o pasă oferită de Edi Dumitrașcu. La următoarea fază periculoasă, Edi Dumitrașcu și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor (3-0) și a securizat victoria favoritei publicului. Zorile e la mijlocul clasamentului, dar are șanse și la un Top 4.
”Este o victorie care ne dă încredere pentru următorul meci. Avem nevoie de puncte pentru a ne menține sus. Băieții și-au făcut treaba și au obținut încă o victorie pentru echipă și staff. Ne-au lipsit mulți dintre jucătorii importanți: Alin Mateescu, Codruț Gherman, Remus Barbu, Dumitru Claudiu și Răzvan Cavaleru, pe care ne-am bazat tot sezonul, dar și Ionuț Popa, căruia îi dorim multă sănătate. Sperăm să revină alături de noi în campionatul următor. Când ne strângem toți, toate adversarele au meciuri grele cu noi. Ne dorim să câștigăm jocul următor, contra celor de la Laloșu și să mai aducem alte trei puncte echipei”, au declarat oficialii de la Zorile Scundu.