Administratie

Zilele acestea, se asfaltează încă două străzi, la Roşiile

În această perioadă, în comuna Roşiile, continuă modernizarea infrastructurii rutiere cu noi lucrări de asfaltare pe drumurile de interes local. Primarul Constantin Dumitru a anunţat zilele trecute restricţionarea circulaţiei pe două dintre străzile incluse în programul de reabilitare. „Pe drumul din Pleşeşti deal (culme) şi pe Strada Păsărei deal (culme), se aşterne primul strat de asfalt. Lucrările vor continua în perioada următoare, cu noi intervenţii menite să îmbunătăţească starea infrastructurii rutiere şi condiţiile oferite cetăţenilor din comuna noastră”, a transmis Constantin Dumitru, primarul comunei Roşiile. După cum probabil se ştie, la începutul acestei primăveri, edilul PNL a reuşit să obţină o finanţare record pentru localitatea sa. Este vorba despre 5,24 milioane lei, aprobaţi în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” pentru asfaltarea drumurilor din comuna Roşiile. Este de aşteptat ca, în urma acestei importante investiţii, aşa cum spunea şi primarul Constantin Dumitru, nu doar condiţiile oferite cetăţenilor să se îmbunătăţească semnificativ, ci şi aspectul zonei.

Articole Similare

Back to top button