Zi fără politică, duminică, la Perişani
Duminică, la Perişani, s-a sărbătorit ziua comunei şi s-au împlinit 682 de ani de atestare documentară a luptelor de la Posada. Până la derularea activităţilor dedicate Simpozionului Posada, primarul Ion Sandu a oficiat o şedinţă festivă a Consiliului Local Perişani, în cadrul căreia a premiat cu câte 300 lei nouă cupluri care, în 2012, au împlinit 50 de ani de căsătorie. După această festivitate, au luat cuvântul reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Cultură şi toţi cei care l-au încurajat pe primarul din Perişani să organizeze, încă de acum 12 ani, un simpozion dedicat bătăliei din 1330. S-a evidenţiat faptul că, în ultimii ani, în urma cercetărilor, tot mai mulţi oameni de cultură şi istorie, au ales zona Pripoare, din Ţara Loviştei, ca fiind locul unde Basarab I a reuşit să învingă armata maghiară condusă de Carol Robert de Anjou, incluzând această concluzie chiar şi în cărţile de istorie. Cel mai aşteptat moment al sărbătorii de la Perişani a fost, însă, cel al dezvelirii statuii lui Basarab I, o operă de artă impunătoare, care măsoară 4,30 metri. Aceasta se regăseşte la intersecţia unde este amplasat Monumentul Posada, acolo unde au fost comemoraţi eroii neamului. Cu ocazia evenimentelor amintite, au ţinut să fie alături de primarul Ion Sandu figuri importante de pe scena politică vâlceană, dar şi reprezentanţi ai administraţiei locale. Printre invitaţi s-au numărat: prefectul Mircea Nadolu, vicepreşedinţii CJV, Bogdan Pistol şi Dumitru Persu, primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, candidaţii USL pentru Senat şi Camera Deputaţilor pe colegiul Brezoi, Dan Niţu şi Cristian Buican, avocatul Victor Stănculescu, primarii din Păuşeşti Măglaşi, Dăeşti, Olanu, Brezoi, Berislăveşti, Berbeşti, Vaideeni şi Galicea. Niciunul dintre ei nu a făcut campanie electorală, întrucât primarul a atras atenţia că îşi doreşte „o zi fără politică la Perişani”. După şedinţa solemnă, au avut loc concursuri de tăiat lemne, de ridicat bolovani, în care s-au înscris cei mai puternici bărbaţi din Ţara Loviştei. Spre seară, s-a dat startul unei petreceri câmpeneşti, la care au fost invitaţi cântăreaţa de muzică populară Mioara Raica şi alţi rapsozi de prin părţile locului. (S.S.)