Zeci de copii din Vâlcea, la derby-ul Rapid – Craiova, din Giuleşti

Sâmbătă seara, pe stadionul din Giuleşti a avut loc un derby. Rapid, ultima clasată din play-off, a întâlnit-o pe Universitatea Craiova. Spectatorii (adulţi) au fost interzişi pe stadion. Rapid a avut o pedeapsă de ispăşit. Au fost acceptaţi, în schimb, copii de până la 14 ani. Grupurile venite din Capitală, din ”Cetatea Băniei” şi din ţară au fost însoţite de profesori, antrenori şi câţiva părinţi sau bunici. Atmosfera a fost fantastică. Copiii au cântat şi s-au bucurat de spectacolul sportiv. Suporterii giuleştenilor s-au duelat în cântece de ultraşi şi scandări cu ”leuţii” veniţi de la Craiova. Printre cei care au ajuns în tribunele stadionului din Giuleşti s-au regăsit şi mulţi vâlceni. Puştii lui Marian Deaconescu, micii fotbalişti de la AFC Băbeni, au fost în galeria Craiovei. Un grup de copii din comuna Dăeşti, însoţiţi de profesorul Eugen Predulete, au susţinut echipa lui Marius Şumudică. Primarul George Popolan a avut grijă să le asigure celor mici transportul în Capitală, dar şi o masă. De asemenea, copiii din Drăgoeşti au ajuns pe stadion, însoţiţi de directorul şcolii, Nadia Ducu şi alţi profesori, învăţători, educatori. Şi pentru ei s-au implicat autorităţile locale, primarul Dorin Boncan, pentru a avea asigurat transportul şi masa. Biletele au fost procurate, în acest caz, cu sprijinul suprefectului Victor Stănculescu. Partida s-a terminat la scorul de 2-1 în foavoarea oaspeţilor. Mitriţă a marcat golul decisiv în minutul 90+4. Echipa pregătită de Mirel Rădoi continuă lupta pentru titlu în Superligă, fiind la egalitate de puncte cu campioana en-titre, FCSB.