K1

Zarioiu luptă pe 18 martie în cea mai tare gală de MMA a ultimilor ani. Primul meci la profesionişti

Pe 18 martie a.c., Sala Polivalentă din București va găzdui cea mai tare gală de MMA din ultimii ani, din România. Evenimentul va fi deschis publicului, fanii putând să urmărească 12 meciuri de calitate ridicată. În main event, Ion Pascu se bate cu Rene Wollinger, campionul Austriei la MMA și deținătorul centurii Cage Fight Series.


Printre sportivii care vor lupta în gală se numără Ion Pascu, Lee Hammond și Cian Cowley, irlandezii colegi de sală cu Conor McGregor, Mădălin Pîrvulescu, Florin Pîrtea, Sorin Gogu, Ionuț Broștic, Bogdan Blăjan și mulți alții. Gala de pe 18 martie marchează şi debutul campionului european Radu Zarioiu la profesionişti. Este primul şi singurul vâlcean care participă la o astfel de competiţie, la un asemenea nivel, într-o companie cât se poate de selectă. Gala poate fi văzută live, la Sala Polivalentă din Bucureşti sau în direct, pe Antena 1. Referindu-se la eveniment, campionul european Radu Zarioiu a spus că este într-o formă excelentă şi s-a arătat convins că va avea o evoluţie foarte bună. „Sunt foarte bine antrenat şi pregătit, mai ales că mi-am schimbat antrenorul. Pe partea de stracking, braţe – picioare, lucrez cu Alin Barbu, campion mondial de kickboxing. El este antrenorul meu principal. Pe partea de sol, BJJ, mă pregăteşte Leonard Gugulici. Ei doi îmi vor ţine colţul. Iar în ceea ce priveşte condiţia fizică, îl am pe Silviu Jianu. Le mulţumesc tuturor pentru ceea ce fac! De asemenea, vreau să le mulţumesc şi cu această ocazie susţinătorilor mei, vâlcenilor şi, nu în ultimul rând, sponsorilor – compania DIANA, Securitas, farmaciile BĂJAN, Ştef Mar, Proper Pizza, DAbo Doner şi La Trattoria Vâlcea!”, a transmis campionul european Radu Zarioiu.

 

Articole Similare

Back to top button