Economie

Vuza, de la Chimcomplex, ar urma să cumpere o parte din CET Govora

Soarta CET Govora, societate aflată în insolvenţă, dusă de tot în cap de Euro Insolv şi de liderii politici care au condus Vâlcea în ultimul deceniu, pare pecetluită. De ceva vreme, reprezentanţii PSD şi PER caută alte soluţii pentru asigurarea apei calde şi a căldurii în zona noastră, dar nu le prea iese nimic.

Zilele trecute, primarul Râmnicului a confirmat acest scenariu şi a dezvăluit că, recent, a avut o întâlnire restrânsă cu preşedintele CJV Costi Rădulescu, Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, şi alţi factori cu roluri „cheie” în proiectul realizării unei noi centrale. „CET Govora a scos la vânzare o serie de active. Domnul Vuza va face o ofertă şi… va fi bine. Depunem toate eforturile să fie bine pentru judeţ şi pentru municipiu!”, a transmis Gutău. Vă reamintim că, de anul trecut, firma de insolvenţă care gestionează CET Govora, în lipsa unor soluţii eficiente de revitalizare a companiei, a apelat la cea mai proastă soluţie: scoaterea la vânzare a unui pachet de active estimat la 8,2 mil. euro, fără TVA. Este vorba despre utilităţi, un teren de 7 hectare şi instalaţii, adică lucrurile esenţiale pentru realizarea unei centrale noi. Situaţia de la CET Govora este cu atât mai gravă cu cât, cum spuneam şi cu alte ocazii, IA1, instalaţia pe gaze, care ar trebui să producă energie şi abur, a avut zero ore de funcţionare în 2020, iar IA2, care este forjată la maxim, nu are autorizaţie de mediu din 2013. Probabil că acesta este şi motivul pentru care soarele apare tot mai rar la Rm. Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button