Liga V

”Vrem să facem ceva frumos la Drăgăşani, să devenim un club complex, cu grupe de copii la toate nivelurile şi echipă de seniori în eşaloanele superioare”

Atletic Drăgăşani este un club înfiinţat în urmă cu câţiva ani. S-a început activitatea la nivel de copii şi juniori. De câteva săptămâni, însă, a fost formată şi o echipă de seniori, care a fost înscrisă în Liga a V-a. Marius Munteanu, iniţiatorul acestui proiect, spune că planurile de viitor sunt mari. ”Vrem să facem ceva frumos la Drăgăşani, să devenim un club complex, cu grupe de copii la toate nivelurile şi echipă de seniori în eşaloanele superioare. Dacă în câţiva ani am ajunge la Liga a III-a, ar fi perfect. Trebuie să formăm un circuit, ca tinerii fotbalişti care termină junioratul să aibă unde să continue, să le oferim o motivaţie. Autorităţile locale şi-au arătat deschiderea şi disponibilitatea pentru a ne sprijini în aceste demersuri. Domnul viceprimar Adrian Zăuleţ, Bogdan Pavelescu, Dumitru Dobre sunt alături de noi. De anul viitor sunt promisiuni că se vor implica şi mai mult. Proiectul este încă în faşă, ca să zic aşa, suntem la început de drum. Echipa de seniori am cam format-o peste noapte. Nu vom avea pretenţii la promovare în acest an, dar după ce ne punem pe picioare, bineînţeles că ne gândim mai sus. Nu suntem foarte numeroşi. Îi aşteptăm alături de noi şi pe alţii. Noi, toţi antrenorii din Drăgăşani trebuie să ne unim pentru că numai aşa vom putea dezvolta fotbalul din Drăgăşani. Sunt bineveniţi jucători de la toate cluburile, care au terminat, poate junioratul şi nu au unde să continue. Nu facem diferenţe. Trebuie neapărat promovaţi copiii”, a precizat Marius Munteanu, antrenorul de la Atletic Drăgăşani. Deocamdată, printre cei pe care se bazează la echipa de seniori, de Liga a V-a, se regăsesc: portarul Nae Sabău, 4 jucători care au evoluat pentru Mădulari (Vrăjescu, Stoian, Clenci şi Vlădescu), Guşoi, Jugănaru, Sfârloagă, de la Orleşti, un copil de 2004, de la Voiceşti (Gioadă), câţiva tineri care au terminat junioratul la ”Gib Mihăescu”, precum Uţă, Ruxăndoiu, Păun şi alţi câţiva. ”Va mai dura până când se încheagă relaţiile de joc. V-am spus, am format echipa în grabă. Nu punem accent pe rezultate, deocamdată. Nu ne grăbeşte nimeni. Oricum, ne dorim să devenim o echipă competitivă. În iarnă lotul va fi consolidat”, a mai adăugat Marius ”Jaja” Munteanu. Atletic Drăgăşani are, în acest moment, două grupe la Interligă, alte două de fete, una mică şi alta mai mare, echipă de juniori Under 13 şi una de seniori.

Articole Similare

Back to top button