Liga IVFotbal

”Vrăjeală”, bun de cinste după ce a marcat la Budești, pentru Costești! A dat vinu` și șoriciu`

Singura partidă din penultima etapă a turului Ligii a IV-a de sâmbătă, 30 noiembrie, terminată la egalitate a fost cea dintre Viitorul Budești și Minerul Costești. A fost o remiză spectaculoasă, cu șase goluri. Formația coordonată de Tică Negrescu a deschis scorul, oaspeții au egalat, apoi au trecut la timonă. S-a făcut, însă, 2-2. Budeștenii au mai preluat o dată conducerea, dar Minerul a revenit pe tabelă. Pentru Budești au marcat Vali Bogorodea (2) și Ariciu, iar pentru oaspeți, Mihai Voicu a realizat dubla. A mai înscris, de asemenea, și Alin Bunescu.

”A fost un meci echilibrat, după cum o arată și scorul. Puteam să plecăm cu toate punctele, dar am ratat. Alin Bunescu a marcat o dată, dar a și ratat. După joc, el a făcut cinste. Ne-a invitat la un vin fiert, un șorici și o friptură, ca de pomana porcului. Petrecerea cea mare urmează, după ultima etapă. Așteptăm cu nerăbdare vacanța și banchetul de final de an, care va fi tot așa, la tăiat de porc. Tot Vrăjeală ne-a invitat la el. La Budești a jucat o repriză și Mătăsaru, împotriva fostei echipe, la fel ca și Țighi. Zizel a revenit după o accidentare ce l-a ținut departe de teren vreo trei săptămâni”, a spus Bogdan Preda, antrenorul-jucător de la Costești.

”Puteam să câștigăm. Am fost egalați în minutul 93. Asta este, mergem înainte. A fost un meci frumos, cu multe goluri”, a spus și Tică Negrescu, care a jucat pentru Budești și s-a evidențiat în partea secundă, fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

Articole Similare

Back to top button