Volei
Voleibaliştii Under 19 de la CS Vâlcea 1924 CNMB, turneu de trei zile, acasă, în Sala CNMB

În acest week-end, echipa de volei masculin Under 19 de la CS Vâlcea 1924 va disputa noi partide din Campionatul Naţional. Elevii lui Marius Mărgărit vor evolua pe teren propriu, în sala Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân. Turneul 4 se desfăşoară începând de vineri, 31 ianuarie şi până duminică, 2 februarie. Vineri, 31 ianuarie, sunt programate partidele: CNNT Craiova – CSS Blaj (Ora 16.00) şi CS Vâlcea 1924 CNMB – PRO Volei Arad (Ora 18.00). Sâmbătă, 1 februarie, de la 11.00 se joacă PRO Volei Arad – CSŞ Blaj, iar de la 13.00 – CS Vâlcea 1924 CNMB – CNNT Craiova. În ultima zi a întrecerii, duminică, 2 februarie, de la ora 10.00, CNNT Craiova înfruntă PRO Volei Arad, iar de la 12.00, CS Vâlcea 1924 CNMB închide turneul cu CSŞ Blaj.