Volei

Voleibalistele vâlcene se pregătesc pentru primele meciuri din 2012

margarit nicoleta si marius 2011După ultimele meciuri de anul trecut, toate echipele vâlcene de volei au intrat într-o scurtă vacanţă, care a durat până pe data de 4 ianuarie. Astfel, săptămâna trecută, formaţiile de speranţe, cadete, junioare şi Divizia A2 din Sala „Capela” şi-au reluat antrenamentul pentru a fi pregătite pentru primele partide din 2012.

Cadetele îşi doresc o nouă victorie în meciul cu CNNT Craiova

Potrivit antrenorului Marius Mărgărit, startul competiţiilor din acest an se va da odată cu întâlnirea dintre cadetele Clubului Sportiv CET Govora şi cele ale Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova. Meciul se va desfăşura pe 15 ianuarie, în deplasare. „Vreau să vă spun că jucătoarele noastre au câştigat meciul care a avut loc la Rm. Vâlcea, în turul campionatului, cu scorul de 3-1. Fetele au crescut din punct de vedere valoric şi consider că există şanse destul de mari să obţinem o nouă victorie în partida care se va desfăşura în judeţul Dolj. În momentul de faţă, echipa de cadete a CS CET Govora ocupă locul I în clasamentul general”, ne-a declarat Marius Mărgărit.

Echipa de Divizia A2 trebuie să învingă CSŞ 2 Baia Mare

Al doilea meci din acest an va avea loc pe 21 ianuarie, la Baia Mare, unde formaţia de Divizia A2, pregătită de antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit, va întâlni gruparea locală a Clubului Sportiv Şcolar 2. Dacă vâlcencele vor câştiga această partidă, echipa din Sala „Capela” va rămâne pe locul II, indiferent de rezultatele meciurilor de pe 28 ianuarie şi 4 februarie, cu CSV Alba Blaj şi CS „U” Medicina Târgu Mureş.

Junioarele vor să îşi ia revanşa în faţa CSŞ Bega Timişoara

În continuare, pe 22 ianuarie, junioarele vor disputa un meci foarte interesant şi mult aşteptat, cu CSŞ Bega Timişoara.
„Chiar dacă scorul pe seturi a fost destul de echilibrat, în tur, această echipă ne-a învins cu 3-0. Ne dorim să ne luăm revanşa şi sperăm să facem acest lucru în partida care va avea loc la sfârşitul lunii ianuarie, în Sala „Capela”. În prezent, CSŞ Bega ocupă prima poziţie la nivel de junioare, gruparea din Lugoj este clasată pe locul secund, iar CS CET Govora pe locul III. Principalul nostru avantaj este faptul că vom juca împotriva acestor două formaţii pe teren propriu. Dacă vom reuşi să le învingem, echipa noastră va urca pe poziţia a doua”, ne-a precizat Marius Mărgărit.

Prima etapă din play-off-ul Diviziei A2 va avea loc pe 18 februarie

În continuare, antrenorul clubului condus de Cito Drăgan a vorbit despre prima etapă din play-off-ul Diviziei A2, care se va desfăşura pe 18 februarie.
„Dacă terminăm pe locul II, adversarele noastre din prima etapă vor fi jucătoarele clasate pe locul VII. Al doilea meci din play-off se va desfăşura pe 25 februarie, iar dacă vom reuşi să câştigăm atât prima, cât şi a doua etapă, cea de-a treia partidă nu va mai avea loc, deşi este programată pe 3 martie”, a conchis Marius Mărgărit. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button