Vlădulescu a obţinut 38 de miliarde de lei vechi pentru refacerea drumurilor din Budeşti, distruse de calamităţi
Ionel Vlădulescu, primarul comunei Budeşti, continuă să modernizeze infrastructura de drumuri din zona sa atât cu finanţare din bugetul local, cât şi cu fonduri de la Guvern.
În prima parte a lunii august, alesul PNL a reuşit să atragă 38 de miliarde de lei vechi pentru remedierea pagubelor produse de calamităţi, dar are în derulare şi lucrări din bugetul local, cum ar fi cele care vizează reabilitarea unui drum de la Georgeşti sau recondiţionarea unităţilor de învăţământ, înainte de începerea noului an şcolar. „Avem 6 şcoli şi tot atâtea grădiniţe. Niciuna nu mai are grupuri sanitare în curte; toate sunt moderne şi le oferă condiţii optime celor aproximativ 500 de elevi şi preşcolari din Budeşti”, a anunţat Ionel Vlădulescu. Întrebat ce lucrări va executa cu banii primiţi de la Guvern pe situaţii de urgenţă, primarul de la Budeşti ne-a precizat că va recondiţiona mai multe căi de acces afectate de inundaţii sau alunecări de teren.
„Vom începe cu drumul din punctul Avrinte, satul Linia. Vom interveni şi la Vadova, unde, de asemenea, am avut probleme. Nu în ultimul rând, vom remedia pagubele înregistrate pe Valea Berzei, unde trebuie refăcut şi un prag de fund. În lista de priorităţi, avem şi DC 30 Brânduşari. Cum spuneam, avem banii necesari în cont şi pregătim documentaţiile pentru licitarea lucrărilor la cele patru obiective. Lucrările vizează în jur de 3 kilometri de drumuri, inclusiv poduri, podeţe, ziduri de sprijin şi gabioane. Vor fi, aşadar, intervenţii destul de complexe”, a anunţat liberalul. Intrând în detalii, Vlădulescu a explicat că se aşteaptă ca, în maxim două luni, să fie finalizate procedurile de achiziţii, iar în câteva luni să fie încheiate toate lucrările. El a menţionat că, până la sfârşitul anului, vor fi recondiţionate şi alte drumuri (La Provincia, Bârseşti, Barza şi Ciucioi – Budeşti sat), dar cu finanţare de la bugetul local.