Vlădoiu: Oltchim este o companie strategică de interes naţional. Nu se va închide!

Vladoiu Aurel09În opinia reprezentanţilor Uniunii Social Liberale, declararea insolvenţei la Oltchim era cea mai bună soluţie de moment pentru Oltchim. „Nu se putea rezolva problema dificilă pe care o traversează combinatul vâlcean decât prin insolvenţă!”, a declarat deputatul PSD Aurel Vlădoiu. Fiind unul dintre cei mai activi susţinători ai „cauzei Oltchim”, parlamentarul social-democrat a atras atenţia, totodată, că această companie este o unitate strategică a economiei naţionale, ce nu va putea fi niciodată dizolvată sau falimentată. „Alte cel puţin 100 de fabrici din ţară depind de combinatul nostru. Vă dau un singur exemplu: de când Oltchim nu mai lucrează la capacitate, România importă lunar 15.000 tone de PVC din ţările vecine”, a spus Vlădoiu. El a adăugat că, după intrarea societăţii în insolvenţă, administratorul judiciar desemnat va trebui să o gestioneze fără greşeală şi să găsească soluţii, împreună cu Guvernul şi celelalte instituţii abilitate, pentru a o readuce pe linia de plutire. „Este important că Oltchim are piaţă de desfacere internă şi externă. Este «bătaie» pe leşie, pe sodă, pe PVC, pe hipoclorit, pe polioli. Acum, Guvernul va trebui să găsească formula prin care să acorde suma de bani care a fost promisă prin memorandum, pentru ca Oltchim să funcţioneze la minim 60 la sută din capacitate, pentru a genera profit”, a mai explicat deputatul Vlădoiu. După discuţiile avute cu premierul Victor Ponta şi vicepremierul Chiţoiu pe tema Oltchim, Aurel Vlădoiu a enumerat şi paşii ce trebuie urmaţi la combinat pentru a se intra în normalitate: „Conversia datoriei Oltchim către AVAS în acţiuni se poate face prin ordonanţă de urgenţă. Pe de altă parte, conversia datoriei către Electrica şi compensarea datoriilor către CET Govora şi, mai departe, către SNLO, trebuie rapid făcute. Cea mai importantă, însă, la momentul actual, este găsirea de soluţii pentru alocarea celor 20 milioane de euro necesare pentru redresarea producţiei la Oltchim”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button