Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Virgil Pîrvulescu: Vom crea 20 de clase de învățământ profesional

Comunicat de presă / Virgil Pîrvulescu, candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, a anunţat că se va implica activ în învățământul din oraș, odată ce va ajunge la Primărie. Printre măsurile pe care le dorește implementate se numără reorientarea către învățământul profesional.


„La noi în oraș există foarte mulți elevi cu abilități practice, cu înclinații către anumite profesii. Din păcate, la momentul actual acești tineri se pierd în sistemul de învățământ, care se axează în cea mai mare parte pe teorie. Astfel, niște tineri talentanți în anumite domenii ajung să studieze materii care nu reușesc să le scoată în evidență calitățile și care le inhibă spiritul practic. Pentru acești copii lupt și caut să implementez acest proiect. Îmi doresc înființarea unui număr de 20 de clase de învățământ profesional, unde elevii să fie pregătiți și instruiți pentru meserii de viitor, bine plătite. ”, declară Pîrvulescu. Mai mult, Virgil Pîrvulescu susține că va reuși să creeze un sistem bine pus la punct de integrare a tinerilor absolvenți al claselor profesionale în câmpul muncii. „Toți pașii din planul meu au o coerență, astfel că profilul acestor clase profesionale va fi stabilit în funcție de necesitățile pieței muncii de la noi din oraș.”, spune candidatul PNL. În altă ordine de idei, Virgil Pîrvulescu declară că va atrage în Râmnicu Vâlcea investitori care să se implice în învățământul profesional. Astfel, operatorii economici se vor putea implica activ în formarea profesională a elevilor, iar la absolvire, vor putea selecta spre angajare pe cei mai buni dintre elevi, beneficiind astfel de forţă de muncă calificată. Printre beneficiile operatorilor economici care se vor implica în învățământul profesional se numără amortizarea fiscală, veniturile neimpozabile, cheltuielile deductibile, susține Pîrvulescu. Implementând acest proiect, Virgil Pîrvulescu suține că va pregăti generațiile viitoare pentru profesii căutate și bine plătite. Mai mult, candidatul declară că acești tineri vor putea urma o carieră în Râmnicu Vâlcea și că nu vor mai fi nevoiți să plece în alte județe sau în alte țări pentru un trai mai bun.

 

Articole Similare

Back to top button