AdministratieEveniment

Vineri, la Băbeni, se sfinţeşte biserica restaurată cu sprijinul managerului general al lanţului Euromarket

Vineri, la Băbeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, preotul paroh Ionuţ Mirel Dicui şi alţi prelaţi din zonă vor tânosi Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, după ce, în ultimii ani, aceasta a fost reabilitată cu sprijinul unui întreprinzător local foarte ataşat şi dedicat comunităţii locale – Daniel Munteanu.

Lucrările de restaurare şi consolidare a Bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, de pe Strada Cilidaru, s-au desfăşurat începând cu anul 2016, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, prin grija preotului paroh Ionuţ Mirel Dicui, a enoriaşilor din Parohia Băbeni IV şi, nu în ultimul rând, a lui Daniel Munteanu – managerul general al lanţului EuroMarket.
Acesta din urmă a venit nu numai cu fondurile necesare pentru execuţia lucrărilor, ci şi cu o viziune care transformat lăcaşul de cult într-o bijuterie arhitecturală. Astfel, nu doar biserica a fost refăcută. Împrejmuirea a fost realizată de la zero, din gard forjat foarte atent ales, iar spaţiile verzi au fost amenajate cu firme specializate, înfrumuseţând şi mai mult zona respectivă. În curte, s-a pavat şi, de asemenea, s-a schimbat acoperişul inclusiv la sala de mese şi la capelă. Afară, s-a montat un sistem de iluminat modern, extem de eficient, care acoperă şi cimitirul. Pentru refacerea picturii bisericii, a fost angajat unul dintre cei mai buni artişti din Bucureşti, dar la finalul lucrărilor se poate spune că toate eforturile au meritat. Rezultatul este uimitor! Singurele probleme rămase de rezolvat, la ora actuală, sunt drumul până la biserică, încă neasfaltat, precum şi reţeaua de iluminat stradal, care nu a ajuns în această parte a oraşului Băbeni.
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost construită în perioada 1948-1954, la iniţiativa vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina, iar intervenţiile din ultima vreme vor asigura buna funcţionare a bisericii mult timp de acum înainte. Slujba de sfinţire este programată vineri, 14 octombrie a.c., începând cu ora 9.00, şi va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, avându-i alături – bineînţeles – pe preotul paroh Ionuţ Mirel Dicui şi pe ctitorul Daniel Munteanu. După târnosirea lăcaşului de cult, toţi creştinii prezenţi vor avea ocazia să intre şi să se închine la Sfântul Altar.
Cât priveşte frumosul gest al lui Daniel Munteanu – de a pune umărul la restaurarea şi consolidarea bisericii de la Băbeni, se cuvine să remarcăm faptul că nu este singular. Nu mai departe de toamna anului trecut, s-a finalizat refacerea unui alt lăcaş de cult din judeţ, tot cu un sprijin consistent din partea proprietarului lanţului Euromarket. Este vorba despre Biserica „Sfântul Nicolae”, de la Lădeşti, construită cu un secol în urmă.

Articole Similare

Back to top button