Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Box

Vineri, 10 martie, Mircia Gutău se întâlneşte cu preşedintele FR Box

Vinerea aceasta, preşedintele FR Box, Vasile Câtea, va veni la Râmnicu-Vâlcea, pentru a discuta cu primarul Mircia Gutău despre posibilitatea de a organiza, în oraşul nostru, Campionatul European Şcolar. Edilul a precizat că vrea să ştie exact costurile pe care le implică organizarea unui eveniment de asemenea anvergură. „Eu sunt interesat să organizez un campionat european, dar nu vreau să mă angajez fără a şti exact ce cheltuieli am. Vineri, voi afla acest aspect, adică cu ce contribuie Federaţia şi cu ce putem noi ajuta, urmând să dăm un răspuns”, a explicat Gutău. Acesta a mai anunţat că, în perioada următoare, va scoate la licitaţie şi lucrările de înlocuire a suprafeţei sintetice din Zăvoi. „Vreau să facem ceva de foarte bună calitate. Să punem un gazon cu fir mai mare, de 9 milimetri, cu mai multă granulaţie. De asemenea, granulele vor fi ceva tip bio, adică nu vor mai mirosi atât de urât, mai ales când e cald afară. Sunt convins că le va plăcea mult fotbaliştilor. Apoi, vom începe şi lucrările la sediul administrativ, urmând să modernizăm tot”, a mai afirmat Mircia Gutău. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button