Vin fonduri pentru obiectivele de investiţii pe „577”
Miercurea trecută, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a anunţat că, în cel mult două săptămâni, mai multe obiective de investiţii încheiate sau aflate în derulare, finanţate în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 577/1997, vor beneficia de fonduri.
Parlamentarul social-democrat a reamintit că, în ultima vreme, a făcut zeci de intervenţii la Guvern, nenumărate interpelări şi declaraţii în plen, explicând că neplata în termen a lucrărilor pe Ordonanţa 7 şi HG 577 ar putea afecta grav foarte multe comunităţi. „Boc spunea acum un an, bineînţeles, în necunoştinţă de cauză, că primarii nu fac proiecte şi că e păcat că nu se accesează anumite fonduri pentru investiţii. Total fals! Şi v-aş da ca exemplu chiar situaţia din colegiul meu. Primarii au muncit pe brânci şi au depus zeci, sute de documentaţii. Proiectele au fost declarate eligibile, Executivul s-a angajat să cofinanţeze investiţiile respective, iar oamenii s-au apucat de lucrări pentru alimentarea cu apă a satelor sau pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi asfaltarea drumurilor de interes local. Însă, când a venit momentul ca Guvernul să se ţină de cuvânt, surpriză! Acesta nu numai că nu le-a mai dat banii pe care, repet, se angajase să-i dea, ci le-a mai tăiat şi din sumele defalcate din TVA, ciumpăvindu-le serios veniturile. Noi, parlamentarii Opoziţiei, am reacţionat făcând permanent presiune asupra guvernului actual… să se ţină măcar o dată de cuvânt. Şi vom continua… până când lucrurile revin la normalitate, deşi sunt convins că asta se va întâmpla într-o altă formulă de guvernare, în care să nu mai auzim de PD-L. Până atunci, ne bucurăm pentru fiecare mică luptă câştigată. Acum, spre exemplu, am obţinut promisiuni că, cel puţin pentru obiectivele de investiţii pe HG 577, vor veni şi la Vâlcea sume importante, în zilele viitoare. Sigur, cu o floare nu se face primăvară. Sunt mii de alte probleme nerezolvate de actuala putere. Iar în tot acest timp în care nu se rezolvă ceva, populaţia suferă enorm. De aceea, PSD are obligaţia de a face tot ceea ce-i stă în putere pentru a reveni la guvernare”, a afirmat deputatul Aurel Vlădoiu.