Liga V

Vîlcea a adus trei puncte pentru Șirineasa în prelungirile partidei cu Orlești! Viitorul, imbatabilă în retur

Viitorul Șirineasa a urcat pe podium în Liga a V-a. Formația coordonată de Daniel Băcanu și Cosmin Streinu a obținut a treia victorie consecutivă. Duminică, Orlești, altă echipă care câștigase primele două meciuri, a cedat la Șirineasa. Diferența a fost făcută de golul Vlad Vîlcea, marcat în prelungirile confruntării, în minutul 90+1.

”Am ratat foarte mult. Am avut ocazii și de singur cu portarul. Vîlcea, Tița, «Toniță» au ratat oportunități importante. La cei de la Orlești rețin o lovitură cu capul, în prima repriză, după un corner și o mingea bâlbâită în careu, spre linia porții noastre, în partea secundă. Am jucat și în inferioritate numerică în repriza secundă. Cerbu a fost sancționat cu galben în debutul meciului, la primul fault, apoi în minutul 46, la primul fault din repriza a doua, a primit al doilea avertisment și implicit pe cel roșu. Eu consider că meritam victoria și chiar la diferență mai mare de scor, nu la limită. Am marcat în prelungiri, după o acțiune în partea stângă a lui Tița. Vîlcea a primit, și-a depășit adversarul în viteză și a finalizat frumos. Ne bucură rezultatele de până acum, dar nu ne gândim foarte departe. Ne dorim să câștigăm fiecare meci. Nu ne vom da la o parte în fața niciunui adversar. Vedem ce va fi. Oricum, gândurile nu se îndreaptă spre promovare”, a spus Cosmin Streinu, oficialul formației Viitorul Șirineasa, a treia clasată din Liga a V-a.

Articole Similare

Back to top button