Liga VFotbal

Viitorul Șirineasa iernează pe loc de promovare! Alexandru Tălmaciu, la primul gol în tricoul viceliderei din Liga a V-a. Coechipierii i-au dedicat victoria cu Crețeni

Singurul meci din acest week-end, de pe plan județean, s-a disputat la Șirineasa. Viitorul, din localitate, a primit vizita echipei CS Crețeni. A fost un joc contând pentru etapa a 11-a, rămas restant. Pentru gazde a reprezentat o simplă formalitate. S-a terminat la scorul de 8-1. Pentru echipa pregătită de Daniel Băcanu și Cosmin Streinu a fost a 10-a victorie din acest sezon. Șirineasa iernează pe 2, loc de promovare în Liga a IV-a. E la doar un punct în spatele campioanei de iarnă, ACS Olanu.

În restanța cu CS Crețeni, pentru gazde au marcat: Adi Tilioiu, de trei ori, Sorin Dumitrescu, de două ori, Nicolae (1), Ionuț Bălă (1) și Alexandru Tălmaciu (1). Pentru Andu Tălmaciu a fost o premieră, primul gol înscris în tricoul formației din Șirineasa. Victoria i-a fost dedicată. Gazdele ar fi putut obține o victorie și mai categorică. Oaspeții s-au prezentat în efectiv incomplet. Au venit în doar 10 jucători. Au fost apreciați pentru că au onorat competiția, s-au prezentat la joc și au rămas pe teren până la final. Au și înscris o dată, după un corner.

”A fost un tur de campionat bun pentru noi. Suntem la u punct distanță de primul loc. Vedem ce va fi în continuare, în retur. Dacă nici acum când suntem pe a doua treaptă a podiumului, atât de aproape de Olanu, spunem că nu ne gândim la primul loc, nu o mai putem face nicând. Am demonstrat că avem echipă bună și merităm să fim aici. Suntem un grup unit, ca o adevărată familie. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, Primăriei și Consiliului Local Șirineasa, dar și sponsorilor care au contribuit la bunul mers al activității. În acest sezon ne-am descurcat mai bine ca oricând din toate punctele de vedere. Avem un lot valoros și cel mai important, băieții vin să joace din plăcere. Nu avem jucători remunerați, care să fie răsplătiți financiar pentru eforturile lor. Din lotul pe care îl avem nu a spus nimeni că vrea să plece. Dacă vom avea oportunitatea, poate vom mai face 1-2 transferuri”, a precizat antrenorul viceliderei din Liga a V-a, Daniel Băcanu.

După meci s-a dat startul la petrecere, chiar la stadion. La un tocan, la un vin fiert, procesul etapei și al turului de campionat a avut nevoie de prelungiri. Între reprize a fost timp și pentru contabilitate și statistici. Viitorul Șirineasa este echipa cu cel mai bun atac din Liga a V-a, în turul campionatului: 62 de goluri marcate. Dintre acestea, aproape jumătate au fost înscrise de Adi Tilioiu, jucător care s-a întors în vară la ”prima dragoste”, Șirineasa, direct de la SCM, din Liga a III-a. ”Tili” a atins ”borna” 30. Da, are 30 de goluri într-un tur de campionat, la Liga a V-a!

Articole Similare

Back to top button