Liga V

Viitorul Şirineasa, două din două în Liga a V-a! Rădoi, talismanul norocos din retur. Mihăeşti va juca la Budeşti meciul cu Roeşti

La fel ca Drăgoeşti, Ioneşti şi Mihăeşti, Viitorul Şirineasa are maxim de puncte în retur. A intrat în ”cursa” pentru un loc pe podium în Liga a V-a. E la doar un punct în spatele celor de la Mihăeşti. În prima rundă din 2023, formaţia coordonată de Daniel Băcanu şi Cosmin Streinu s-a impus cu 3-1 în faţa celor de la FC Vlădeşti. Oaspeţii au condus cu 1-0, dar gazdele au revenit. Tăpîrlan, Vîlcea şi Cosmin Rădoi, în minutul 84, după ce abia intrase pe teren, au făcut diferenţa. În runda precedentă, Viitorul a jucat la Mădulari, cu Şuşani. A câştigat cu 2-0. Tiţa a deschis scorul în prima repriză. Rezultatul final a fost stabilit de ”talismanul norocos”, acelaşi Cosmin Rădoi, care a intrat pe teren tot în partea secundă, în minutul 70, iar în minutul 82 şi-a trecut numele pe lista marcatorilor. Are două goluri în două etape în care a început meciurile ca rezervă. Şirineasa a pierdut doar de patru ori în acest sezon. În runda a 18-a va juca pe teren propriu, cu Orleşti. Partida este programată pentru duminică, 19 martie, de la ora 11.00. Rămâne un meci deschis oricărui rezultat. Şi Orleşti are tot două victorii în retur, cu Şuşani şi la Lăpuşata. Duminică, 19 martie, în Liga a V-a se mai joacă: Buneşti – Şuşani, Sălătrucel – Voiceşti, Lăpuşata – Pietrari. În aceeaşi zi, de la ora 11.00, Oltul Drăgoeşti primeşte vizita echipei din Păuşeşti Măglaşi, care nu a reuşit încă să se bucure de succes, în campionat, în 2023, iar AS Mihăeşti înfruntă Comerţul Roeşti. Întâlnirea va avea loc la Budeşti. Sâmbătă, 18 martie, de la ora 16.00, în Liga a V-a sunt programate doar două jocuri. Oltul Ioneşti este vizitată de FC Vlădeşti, în timp ce Victoria Frânceşti merge la Bărbăteşti.

Articole Similare

Back to top button