Liga V

Viitorul Mateești a câștigat restanța cu Gușoeni. Oaspeții au formulat o contestație

Spre final de sezon, Viitorul Mateești, formație care a promovat foarte mult tinerii, a început să aibă evoluții și rezultate din ce în ce mai bune în Liga a V-a. După victoria de la Ionești, mateeștenii au câștigat și restanța cu vicelidera, CS Gușoeni. Partida s-a încheiat la scorul de 2-1. Pentru gazde, Bîrlui a marcat o dublă. A fost 1-0 la pauză, 2-0 în partea secundă. Mădălin Roșu a redus din diferență din penalty. La final, oaspeții au formulat, însă, o contestație pentru substituire pe patru jucători, care nu s-au prezentat la raport, gazdele motivând că după schimbare și după terminarea jocului aceștia nu au mai rămas la teren. Așadar, Comisia de Disciplină va decide rezultatul final.

”Am făcut un meci bun, dar nu am avut șansă. La final, am uzat de un drept pe care-l am și am făcut contestație. Nu aveam de gând, dar am fost deranjat de atitudinea sfidătoare a adversarilor față de anumiți băieți din tabăra noastră. Dacă ar fi fost vorba despre niște copii, aș fi înțeles. Dar cei contestați au făcut diferența. Unul dintre ei a marcat ambele goluri. Noi am făcut eforturi, inclusiv financiare, ca să aducem jucători de la Sibiu, să plece de la serviciu, ca să poată fi prezenți. Nu scuză cu nimic rezultatul nostru. Nu avem nimic de împărțit cu nimeni, dar nu mi se pare corect. Mi s-a reproșat că eu așa procedez mereu. Cred că e a doua contestație pe care o fac. Am mai făcut una cu Genuneni. Eu am fost unul dintre cei care i-am susținut pe cei de la Mateești să poată fi primiți în Liga a V-a, ca echipă nou-înființată, iar orice acuză din partea lor nu cred că-și are rostul. Vedem ce va decide Comisia. Noi avem și meciul filmat. Indiferent de situație, nu ne bazăm pe decizia AJF. Suntem obligați să câștigăm la Drăgășani și să demonstrăm că merităm să jucăm în Liga a IV-a”, a declarat Alex Concioiu, oficialul de la Gușoeni.

Articole Similare

Back to top button