Liga III

Viitorul Dăești a terminat prima parte a sezonului la fel cum a început-o, cu o victorie în derby-ul local, cu Costești

Stadionul din Fedeleșoiu a găzduit sâmbătă, 14 noiembrie, ultimul derby local al anului 2020. Viitorul Dăești a primit vizita echipei cu care s-a tot duelat în ultimii ani, chiar și în Superligă, Minerul Costești. Atunci pentru trofee, acum pentru puncte în Liga a III-a. Întâlnirea s-a încheiat la fel ca și în startul sezonului, favorabil celor din Dăești. De această dată Viitorul a câștigat confruntarea cu Costești cu scorul de 4-1.

Elevii lui Petre Gigiu și Lucian Giurcă au trecut în avantaj în minutul 28. Ciprian Vlădoi, în fața băncii de rezerve a gazdelor, a cerut un fault, arbitrul a lăsat jocul să meargă, Vasile a scăpat pe partea dreaptă, iar din apropiere de linia de poartă a trimis balonul în centrul careului, la Neașcu, care, dintr-o poziție favorabilă, nemarcat, a avut de îndeplinit o simplă formalitate: 1-0. ”Minerii” au cerut și off-side la Vasile, însă asistentul nu a fost de aceeași părere.

Imediat, Costești a avut șansa să restabilească echilibrul, după o lovitură liberă din partea stângă, executată de Trașcă. Mingea a ajuns în fața porții, apoi la Ciprian Vlădoi, însă atacantul oaspeților nu a reușit să modifice scorul. În minutul 30, dăeștenii au marcat din nou, prin Rizea, dar de această dată ”tușierul” a ridicat fanionul pentru off-side, spre nemulțumirea gazdelor. Au urmat alte două ocazii ale formației pregătită de Marius Vlădoi. Sică Vlad a ratat din 5 metri, dintr-o situație de 1-1 cu Marinoiu, care a stat pe picioare și l-a blocat bine pe Vlad, apoi ”Dede” Trașcă a trimis balonul cu capul puțin peste transversală, în urma unui corner executat bine de Rădulescu.

În minutul 38, Viitorul și-a dublat avantajul, după o altă decizie a arbitrului contestată de cei de la Costești. Pe o neatenție în apărare, o minge scăpată de sub control, Costea a scos penalty după un duel cu Rădulescu. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Lucian Iordache. Imediat, în careul celălalt, ”Pele” Păun a cerut și el penalti, dar fără rezultat. Repriza s-a încheiat cu o lovitură liberă de la 20 metri, acordată ”minerilor”, executată de Trașcă puțin peste transversală.

În minutul 70 a venit și golul 3. Și de această dată oaspeții au avut obiecții. În apropiere de colțul terenului, în partea dreaptă, Ionuț Marian a obținut o lovitură liberă la semnalizarea asistentului. În timp ce jucătorii Minerului își manifestau nemulțumirea vizavi de decizie, Vasile a executat rapid direct în poarta lui Vlădoi: 3-0. Gazdele au marcat și golul 4. Și-a trecut numele pe lista marcatorilor și nou-intratul Ștefan Pașoi. Costești a terminat jocul în inferioritate numerică. Rădulescu a avut o reacție nervoasă după un duel cu Bărbuți și a primit direct roșu în minutul 88.

Partida s-a încheiat la scorul de 4-1. Bărbuți, în propriul careu, l-a tras discret de tricou pe Marinescu, iar arbitrul a indicat punctul cu var. Vladu a marcat pentru Minerul.

Marius Vlădoi nu s-a putut baza în acest meci pe Preda, Mihăilă, Zotică, Nicolaescu, în timp ce Mihalcea a părăsit terenul, accidentat, după doar 10 minute de joc.

Pentru prima dată după mult timp, Dăești a avut la dispoziție toți jucătorii de bază.

Așadar, s-a încheiat anul fotbalistic în Vâlcea, unul cu bune, cu rele, cu mulți jucători infectați cu Coronavirus, cu incertitudini, cu jocuri disputate în condiții inegale, dar dus, până la urmă, la capăt de toate cele trei echipe vâlcene, care vor intra în noul an cu speranțe de rezultate mai bune în cele opt etape rămase.

Viitorul Dăești: Marinoiu – Vasile (84 – M. Roșianu), M. Deaconescu, Bărbuți, Nwabueze, Rizea (84 – M. Diaconescu), Iordache, Șt. Pufu, I. Marian (76 – Matei), Neacșu (76 – Comănescu) și Fl. Costea (76 – Șt. Pașoi).

Minerul Costești: M. Vlădoi (74 – Șt. Popa) – Vladu, Zanfir, Mazilu (79 – Casoni), Vlad, D. Negoiță, L. Negoiță (79 – Marinescu), Trașcă, Rădulescu, Mihalcea (10 – Păun), C. Vlădoi.

 

Articole Similare

Back to top button