Pentru Viitorul Dăești… viitorul are semne bune. După înfrângerea din prima etapă, suferită pe fondul dominării teritoriale, formația pregătită de Costel Gaiță și Marius Vlădoi a bifat două victorii în două runde. Ultima, la Fedeleșoiu, cu Petrolul Potcoava. Dăeștenii s-au impus la scor de neprezentare, cu 3-0 și au urcat pe podium în Seria a VI-a a Ligii a III-a. Denis Vlădoi a păstrat poarta intactă, a avut o prestație solidă, chiar dacă venea după o răceală puternică și zile de repaus.
”Calculele hârtiei au ieșit perfect, dar pe teren nu a fost atât de ușor precum o arată scorul. Am întâlnit o echipă incomodă, omogenă, cu jucători experimentați. Am deschis scorul în minutul 25. A marcat Bîrziche, din lovitură liberă. A fost 1-0 la pauză. Au avut și oaspeții ocazii. S-au jucat deschis. În repriza secundă, după o altă fază fixă, o lovitură liberă bine executată de Horumbă (aflat la primul meci oficial în Liga a III-a, în acest sezon), Ghiță a dublat diferența. La 2-0 au ratat oaspeții un penalty. A fost și un moment psihologic, favorabil nouă. Imediat, în minutul 85, am marcat și golul 3 și s-a terminat. Cârciumaru, pe contraatac, a închis meciul: 3-0. A degajat foarte bine Denis Vlădoi, iar Ciprian Vlădoi a oferit iar un assist. Îmbucurător e că nu am primit gol chiar dacă au mai fost greșeli în apărare. Ne bucurăm de rezultat, dar e drevreme să ne uităm în clasament. Reamintim, suntem o echipă nouă, în formare. Nu vreau să ne comparăm cu nimeni. Avem drumul nostru. Băieții s-au concentrat, dar trebuie să rămânem așa, pentru că ne așteaptă un meci foarte-foarte greu cu Colonești. Sperăm să ne ridicăm la nivelul adversarului. Au mai fost și acum mici probleme. Vasile e în recuperare și nu am riscat cu el. Denis Vlădoi și Ciprian Vlădoi s-au resimțit, de asemenea, dar au intrat și chiar au avut prestații bune”, au concluzionat oficialii de la Dăești, după a doua victorie la rând a Viitorului.
Formația din Fedeleșoiu s-a bazat, în meciul cu Potcoava, pe: Denis Vlădoi – Beni Enache, Pîrvulescu, Ghiță, Popolan, Manu Enache, Bîrziche, Stanciu, Trașcă, Cîrciumaru, Răzvan Dinu. Au mai intrat: Ciprian Vlădoi, Horumbă, Forescu. M. Savu și Zamfirescu.