Victor Ponta îl tachinează pe Aurelian Pavelescu amintindu-i mereu că a fost învins de Costi

La începutul campaniei electorale de luna trecută, se ştia că 4 candidaţi USL pentru Camera Deputaţilor (Cristian Buican, Aurel Vlădoiu, Dan Mazilu şi Vasile Bleotu) şi 2 pentru Senat (Dan Niţu şi Laurenţiu Coca) urmau să câştige alegerile cu scoruri foarte mari, indiferent ce aveau de gând să le pună în scenă adversarii. Pe la mijlocul bătăliei, în lista competitorilor care nu aveau cum să piardă a intrat şi Adrănel Cotescu, căruia Constantin Monceanu i-a făcut o campanie fără cusur.
Rămăseseră cu semnul întrebării colegiile de deputaţi din centrul judeţului, unde se credea că PD-L încă mai are forţă şi o organizare foarte bună. În cazul lui Costi Rădulescu, PSD-ul se temea că ARD va scoate de la borcan o publicaţie plină cu mizerii. Pentru a preveni o astfel de situaţie, social-democraţii i-au căutat pe ziariştii specializaţi în măgării de acest tip şi, cu câteva zeci de milioane de lei vechi, i-au „liniştit”. Cu toate acestea, emoţiile nu au trecut, pentru că nu se cunoştea ce strategie are Aurelian Pavelescu (ARD).
Ştiindu-se că este liderul naţional al PNŢCD, un politician cu notorietate, cunoscut în întreaga ţară, toată lumea se gândea că ţărănistul are un AS în mânecă şi nu-şi permite să piardă o luptă cu unul dintre soldaţii lui Ponta. De aceea, staff-ul de campanie al candidatului USL continua să se teamă. Starea asta a durat până în săptămâna dinaintea alegerilor, când a început să se simtă efectul presei favorabilă Uniunii Social Liberale şi reprezentanţilor acestei structuri politice. De asemenea, campania lui Costi a început să se îmbine nesperat de bine cu cea a lui Adrănel Cotescu. În acelaşi timp, primarii din zonă, inclusiv cei de la PD-L, au ieşit în presă cu declaraţii de susţinere pentru ambii competitori USL. Structurile PSD, PNL, UNPR, PC (prin Alexandru Dediu, primarul comunei Păuşeşti Măglaşi) au început să lucreze extrem de eficient. Tot acest val a culminat cu mobilizarea din ziua votului, exemplară am putea spune. Victoria lui Costi Rădulescu l-a impresionat chiar şi pe Victor Ponta care, zilele trecute, pe posturile naţionale de televiziune, a simţit nevoia să-i împingă lui Aurelian Pavelescu cuţitul în rană, vorbind despre înfrângerea suferită de liderul PNŢCD în faţa unui „soldat” oarecare de la Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button