FotbalDiverse

Victor Dican, în curtea ”Regelui”! Fotbalistul vâlcean a semnat cu Farul!

Joi, 11 iulie, cu doar o zi înainte de startul unui nou sezon de Superligă, Farul Constanța a anunțat ultimele transferuri. Printre jucătorii care vor evolua pentru echipa de la malul Mării Negre se află și vâlceanul Victor Dican. Pentru tânărul fotbalist plecat de la poalele Capelei va fi al treilea club pentru care va juca pe prima scenă fotbalistică a țării. A debutat în Liga I la Universitatea Cluj, apoi a îmbrăcat tricoul celor de la FC Botoșani. La ambele echipe a purtat banderola de căpitan. La Farul va fi antrenat de ”regele” fotbalului românesc, Gică Hagi și se va lupta pentru trofee.

”Bun venit, Victor Dican! Farul Constanța și FC Botoșani au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Victor Dican la formația noastră, care a semnat un contract valabil pentru 3 ani, până în iunie 2027. În vârstă de 23 de ani (11.10.2000), este născut la Rm. Vâlcea, are 1.92m, evoluează ca mijlocaș central, iar până să ajungă la Botoșani a mai jucat pentru Universitatea Cluj. Este fost internațional U18 și U21 al României.

A disputat până acum 158 de partide în toate competițiile în România (Superliga, Liga 2 și Cupa României), în care a marcat 16 goluri și a reușit și 9 pase decisive”, a transmis Farul.

”Mă bucur că am reușit să semnez! Când am auzit că domnul Hagi mă dorește, clar că am fost interesat. E un proiect care mă atrage. Am vorbit și cu câțiva colegi de la Botoșani care au fost aici și toți m-au îndemnat spre decizia asta și pot spune că abia aștept să încep. Interesul pentru mine este de mai mult timp, mă bucur că s-a materializat acum, în sfârșit! Apreciez că în toată această perioadă m-au urmărit și m-au dorit, sunt fericit că în sfârșit s-a rezolvat. Clar este o provocare pentru mine, am venit la o echipă cu alte obiective și sunt pregătit să lupt, să demonstrez că pot ajuta echipa. Ca model, pe postul pe care evoluez, ca număr 6, să zic, mereu mi-a plăcut Sergio Busquets. Acum e Rodri, de la City. Va fi un sezon interesant, spectaculos. Am văzut că toate echipele s-au întărit. Sper ca noi să fim surpriza plăcută. De fiecare dată când am jucat aici a fost atmosferă frumoasă, sper ca suporterii să mă primească cu bine, să le câștig pe teren încrederea și să vină să ne susțină la fiecare meci. E foarte important să începem cu o victorie. Trebuie să tratăm meciul cu Slobozia serios, chiar dacă întâlnim o echipă nou-promovată. Farul suntem toți!”, a declarat Dican, la semnarea contractului cu Farul Constanța. Felicitări și mult succes, Victor!

Articole Similare

Back to top button