Liga II

Victor Dican, cel mai bun jucător al studenţilor din Cluj în luna aprilie. Va avea un antrenor nou la Universitatea

Universitatea Cluj a terminat campionatul pe locul 2 în play-out-ul Ligii a II-a. La final de sezon, formaţia de la poalele Feleacului s-a despărţit de antrenorul Costel Enache. Miercuri, 12 mai, conducerea Universităţii a anunţat numele noului tehnician: Erik Lincar, cândva fost antrenor şi în Zăvoi. Lincar şi-ar dori să pună umărul la promovarea echipei studenţilor în Liga I.


”Ce m-a atras în primul rând, zic eu, au fost tradiţia, clubul, stadionul, condiţiile care sunt extraordinare, suporterii. E o echipă iubită aici în Cluj. Mi-aş dori să promovez această echipă, pentru că îmi dau seama ce mare performanţă aş reuşi. (…) Am venit cu inima deschisă. Sunt un antrenor care îşi doreşte foarte mult performanţa. Voi încerca foarte mult să imprim jucătorilor o anume determinare, să înţeleagă ce înseamnă această echipă, cum se spune să ardă tricoul pe ei. Totuşi trebuie să ştim că jucăm la Liga a II-a. Este o ligă de luptă, o ligă de forţă, iar noi trebuie să fim pregătiţi pentru fiecare bătălie. Sper ca suporterii să fie alături de noi, deşi echipa cu siguranţă se va transforma destul de mult faţă de anii precedenţi, dar zic că încercăm o altă abordare care sper eu să aibă succes”, a declarat, printre altele, după semnarea contractului, Erik Lincar, potrivit FC ”U” Cluj. La Universitatea, Lincar va lucra şi cu un vâlcean, cu Victor Dican, tânăr fotbalist aflat într-o perioadă foarte bună. Dican tocmai a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei clujene în luna aprilie. Victor a fost golgheterul Universităţii în play-out, după dubla cu Slatina şi cea cu Metaloglobus.

Articole Similare

Back to top button