Vicecampioana de iarnă din Liga a V-a, ACS Şirineasa, trei amicale până la duelul de la Copăceni, din Cupa României. Tilioiu, primele goluri ale anului

ACS Şirineasa a disputat duminică, 19 ianuarie, un prim meci amical. A înfruntat o echipă cu pretenţii la podiumul Ligii a IV-a, pe ACS Păuşeşti Măglaşi, la Băile Olăneşti. Vremea a fost bună, terenul sintetic, multe goluri. Gazdele au câştigat cu 6-2. Pentru Şirineasa, Adi Tilioiu a marcat ambele goluri.
”A fost un joc util, care ne-a solicitat din punct de vedere fizic. Avem mult de recuperat la acest capitol. Vom încerca în perioada următoare să acumulăm, să fim mai pregătiţi din acest punct de vedere. Vom avea şi un cantonament, dar cu regim deschis, fără cazare, cu antrenamente zilnic, timp de o săptămână. În lot nu cred că vor fi schimbări. Rămânem aceiaşi. Suntem bine din acest punct de vedere. Avem lot foarte bun. Suntem peste 20. Obiectivul este să terminăm campionatul pe primul loc şi să facem pasul către Liga a IV-a. Va fi un retur dificil. Sunt multe formaţii care luptă pentru promovare, Olanu, Galicea, Orleşti, Lăpuşata, AFC Vlădeşti. Noi am stat foarte bine ofensiv. Avem cel mai bun atac, dar am suferit în apărare. E greu ca o echipă să facă ambele faze foarte bine. Când ataci cu toată echipa, e clar că te descoperi în apărare. Dar căutăm să găsim un echilibru, să fim mai bine şi din acest punct de vedere. Dacă vom fi mai bine pregătiţi fizic, cu siguranţă vom avea randament şi mai bun”, a spus Daniel Băcanu, antrenorul de la Şirineasa. Vicelidera din Liga a V-a mai are stabilite şi alte amicale. Pe 26 ianuarie va înfrunta, în deplasare, Viitorul Budeşti, iar pe 2 februarie la Şirineasa vine AS Băile Olăneşti. Tilioiu şi colegii săi vor mai disputa câteva meciuri contra unor formaţii de juniori, iar între 3 şi 7 februarie este programat stagiul de pregătire. Pe 16 februarie, ACS Şirineasa va juca prima partidă oficială a anului, în Cupa României, la Copăceni.