Liga V

Veteranul Daniel Dumitrescu a făcut show la „Onoare”

VOINŢA II ORLEŞTI – OLTUL IONEŞTI 5-1

După o primă repriză în care a suferit din plin, dovada cea mai bună în acest sens fiind şi faptul că la finele primelor 45 de minute era condusă cu 1-0, Voinţa II Orleşti a jucat de-a dreptul fenomenal după revenirea de la vestiare. Elevii lui Ion Radu au înscris de cinci ori şi s-au impus mai mult decât categoric, cu scorul de 5-1, eroul meciului fiind Daniel Dumitrescu (fotbalist născut în 1974), care a marcat nu mai puţin de patru goluri, ultima reuşită a orleştenilor purtând semnătura lui Dragoş Popescu! „Deşi a ajuns la o vârstă la care alţii au agăţat demult ghetele în cui, Daniel Dumitrescu încă mai poate să le dea lecţii mult mai tinerilor săi coechipieri”, a ţinut să sublinieze Nicon Deaconeasa, reprezentantul echipei din Orleşti, bucuros de faptul că veteranul din lotul Voinţei nu a fost utilizat la meciul pe care echipa mare l-a susţinut cu CSM Drăgăşani în deplasare, în Liga a IV-a. În afara lui Daniel Dumitrescu, la „satelitul” de la „Onoare” al Voinţei Orleşti a fost folosit încă un jucător de la echipa mare, Daniel Lixăndroiu.
Altfel, demn de menţionat este şi faptul că fiecare echipă a terminat meciul de săptămâna trecută în inferioritate numerică. Oltul Ioneşti a rămas în 10 chiar din minutul 1, după ce un jucător a fost eliminat pentru un fault în postură de ultim apărător, în timp ce fotbaliştii de la Voinţa II Orleşti au încasat un cartonaş roşu în repriza secundă.
„La finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 1 mai, ne-am propus să ne luăm revanşa în faţa echipei Zorile Scundu, care ne-a învins cu 3-0 în tur, chiar la Orleşti”, ne-a mai precizat Nicon Deaconeasa.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button