Liga IV

Veste șoc în fotbalul județean! Adi Popa și-a dat demisia de la FC Păușești Otăsău

FC Păușești Otăsău a reușit, în vară, o campanie spectaculoasă de transferuri. Au fost făcute achiziții de top, aduși jucători cu experiență în primele trei ligi ale țării, iar pentru postul de antrenor conducerea clubului a mizat pe Adi Popa. Până în etapa a V-a, din punctul de vedere al rezultatelor, lucrurile au mers excelent. FCPO e lideră în clasament, principala favorită la câștigarea titlului și promovarea în Liga a III-a. Are șase victorii în șase meciuri, 32 de goluri marcate și doar 2 primite.

După meciul de la Drăgășani, în care succesul a venit mai greu, în sensul în care diferența a fost făcută de doar un gol, conducerea FCPO a făcut un anunț cel puțin surprinzător. Adi Popa și-a dat demisia.

”Clubul FC Păușești Otăsău a luat azi la cunoștință de demisia antrenorului Adrian Popa. Este un act unilateral, îi respectăm dorința. Demisia i-a fost aprobată, dacă se poate spune așa! În următoarele 48 de ore, vom anunța numele noului tehnician, care nu va avea și calitatea de jucător! Motivele invocate în demisie pot fi făcute publice de Adi Popa, dacă dorește. Noi, ca și club, precizăm doar că nu sunt de ordin financiar sau legate de condițiile de pregătire, masă, transport, logistică etc! Îi dorim mult succes în noul drum ales de Adi Popa. Despărțirea a fost amiabilă, exclusiv la dorința antrenorului-jucător!”, au transmis oficialii liderei din Liga a IV-a, FC Păușești Otăsău.

Articole Similare

Back to top button