Veste extraordinară pentru locuitorii din Măciuca, Valea Mare şi Livezi

În urma demersurilor primarilor Mugur Mărcoianu, Niţă Gabi şi Ştefan Verdeş, dar şi ale directorului Ioan Florescu, APAVIL a scos la licitaţie Contractul de lucrări numărul 5 „Execuţie reţele de alimentare cu apă în comunele Valea Mare, Măciuca şi Livezi”, estimat la aproape 7,5 milioane de euro. Procedurile de achiziţie au fost lansate în SEAP vinerea trecută, iar firmele interesate pot depune oferte până pe 7 noiembrie, la ora 15:00. După cum probabil se ştie, finanţarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM). În ceea ce priveşte comuna Valea Mare, contractul prevede extinderi ale sistemului de apă pe o distanţă de 1,2 kilometri, 120 de branşamente, achiziţia şi montarea unei staţii de pompare. Pentru comuna Măciuca, sunt prevăzute investiţii ceva mai mari: 15,7 kilometri de reţea de apă şi aproape 300 de branşamente noi. Pentru Livezi, la fel, contractul cuprinde realizarea unei reţele noi de distribuţie a apei (18,22 km.), 750 de branşamente şi două staţii de pompare. În continuare, trebuie găsită o soluţie şi pentru extinderea canalizării la Valea Mare. De asemenea, reamintim că proiectele prin POIM sunt independente de cele promovate de primari prin PNI „Anghel Saligny” sau alte programe de alimentare cu apă şi canalizare. (va urma)