Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Opinii

VESTE BUNĂ

OPINIA SPECTATORULUI

Echipa de handbal feminin atât de dragă nouă, Oltchim Rm. Vâlcea, a primit o mare gură de oxigen, după ce a fost în pericol să sucombe. Managerul general de la Combinatul Chimic, Constantin Roibu, un împătimit al sportului care a adus mari satisfacţii românilor şi în special vâlcenilor, a considerat că e bine să mai ofere o şansă clubului de a continua la nivelul cel mai înalt. A fost un moment de cumpănă, dar să sperăm că eforturile viitoare vor situa echipa acolo unde îi e locul. Se cuvine în acest moment să apreciem în mod deosebit activitatea pe care a desfăşurat-o, o foarte lungă perioadă, presedintele Ioan Gavrilescu, de numele căruia se leagă cele mai mari performanţe obţinute de echipă. Au fost ani frumoşi, încununaţi de succese, unele neaşteptate, au fost şi moment grele, dar, în timp, Oltchim a devenit un reper în sportul de echipă în România. Domnului Gavrilescu îi urăm multă sănătate şi numai bucurii din partea celor dragi!
Nădejdile se leagă acum de modul în care noul preşedinte al clubului, domnul Petre Berbecaru, va reuşi să capaciteze eforturile tuturor celor care ştiu că locul echipei este acolo sus, unde a pătruns cu greu şi se menţine şi mai greu. Pentru domnia sa este o nouă provocare şi cu experienţa pe care o deţine, precum şi cu entuziasmul de care a dat dovadă întotdeauna, suntem siguri că echipa noastră de suflet va continua să ne încânte. Mult, mult succes, domnule preşedinte Berbecaru şi vă asigurăm că vom fi întotdeauna cu inima şi cu gândul aproape!

Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button