Administratie

Vasilache şi locuitorii din Cheia şi-au pierdut răbdarea. Cer APAVIL-ului urgentarea lucrărilor şi refacerea DJ 654

Pentru că APAVIL nu a reuşit încă să încheie lucrările la apă şi canalizare, în zona Cheia, există la ora actuală probleme serioase şi cu DJ 654. Conform afirmaţiilor primarului Sorin Vasilache, s-au efectuat reparaţii pe câteva porţiuni din acest drum, dar nu suficient cât să elimine disconfortul creat localnicilor. “După atâta vreme, încă se lucrează la proiectul – Realizarea ratei de conectare de 100% în Râmnicu Vâlcea inclusiv Ocnele Mari, Drăgăşani, Călimăneşti, Băile Olăneşti şi Băbeni. Am tot insistat la APAVIL şi la Cominco să accelereze ritmul. Din câte am înţeles, s-a terminat perioada de finanţare pentru proiectul respectiv şi ceea ce a rămas de executat trebuie mutat pe altă sursă, tot europeană sau proprie, nu ştiu exact. După lucrări, strada trebuie adusă la stadiul iniţial. Este o problemă destul de serioasă, iar primăria, şi să vrea, nu poate să intervină, deoarece noi am predat amplasamentul APAVIL-ului, iar la final trebuie să ni-l dea la fel. Sigur, asta după ce fac probele la apă şi canalizare şi toarnă asfaltul”, a explicat edilul PSD. Primarul staţiunii Băile Olăneşti a adăugat că locuitorii din zona Cheia suportă de aproape 2 ani această situaţie anormală şi că răbdarea lor a cam ajuns la capăt. „Drumul este praf pe o distanţă de aproape 2 kilometri. Deja se întrece orice măsură! Este un drum extrem de important. Este folosit de sute de oameni, zilnic, şi asigură accesul către Iezer şi Pahomie”, a mai spus Sorin Vasilache.

Articole Similare

Back to top button