Vali Popa va juca la CS Şirineasa, alături de fratele său, Claudiu

Ursu_Cosmin_2010_09 copyConducerea tehnico-administrativă a echipei CS Şirineasa a ajuns la un acord privind transferul atacantului Vali Popa. Acesta a evoluat, ultima dată, la Minerul Ocnele Mari, în Liga a IV-a. De precizat că un rol important la legitimarea sa la vicelidera Seriei Sud l-a avut fratele său Claudiu Popa, jucător de bază în angrenajul lui Cosmin Ursu, fost golgheter în Campionatul Naţional de juniori-republicani, pe vremea când acesta evolua la CSM Rm. Vâlcea. (L.C.)

Cosmin Ursu vrea să-i coopteze în lot şi pe Alin Savu şi Silviu Monea

În această perioadă, Cosmin Ursu încearcă să-i aducă la CS Şirineasa, echipa pe care o antrenează, pe doi dintre foştii colegi de la Hidro Rm. Vâlcea. Este vorba de atacantul Alin Savu şi de portarul Silviu Monea. Iarna aceasta, clubul din nordul Râmnicului a renunţat la mai mulţi jucători, printre care fundaşul central Laurenţiu Nicolaescu (ajuns la CS Şirineasa) şi mijlocaşul central Octavian Marinescu – la FC Băbeni. În aceste condiţii, este de aşteptat ca antrenorul Dan Zguroiu să se bazeze în partea a doua a campionatului Ligii a IV-a doar pe juniorii şi foştii juniori şcoliţi în propriul centru. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button