Eveniment

Valentin Sanfira și formația ”Costel Mardale” concertează, a doua zi de Paști, la Dănicei

Ușor-ușor, se reiau tradițiile și în comuna Dănicei. Primarul Dumitru Pirneci a anunțat că în a doua zi de Paști se va organiza un eveniment festiv. Luni, 25 aprilie, la Biserica din satul Ceretu, începând cu ora 13.00, se dă startul unui concert de muzică populară. Valentin Sanfira va susține un recital. De asemenea va cânta și îi va încânta pe localnici formația ”Costel Mardale”.

Autoritățile locale pregătesc și alte surprize pentru localnici, cu ocazia sărbătorilor care urmează. În iunie, se reia inclusiv Festivalul Cireșarii, după doi ani de pauză. Va fi o ediție aniversară, cea cu numărul 50! În 2019 au urcat pe scenă, printre alții, Cristian Pomohaci și Olguța Berbec. În trecut, chiar și Ionuț Dolănescu a concertat la Dănicei. Primarul încearcă să țină ștacheta sus, să aducă noi invitați de seamă la tradiționalul eveniment al comunei.

Articole Similare

Back to top button