Ancheta

Valea Mare, sufocată de miile de tone de deşeuri rezultate în urma „modernizării” DJ 643B

De câţiva ani, în satul Bătăşani, din comuna vâlceană Valea Mare, la marginea pădurii de pe drumul spre sonda OMV, stau ridicaţi munţi de deşeuri, care nu doar au modificat relieful zonei, ci au şi afectat mediul. Mii de tone de resturi de materiale de construcţii, rezultate în urma lucrărilor de modernizare a DJ 643 B, au fost aduse şi împrăştiate pe mai multe hectare de teren, care – din păcate – nu vor mai putea fi cultivate sau valorificate prea curând, în situaţia în care instituţiile statului nu intervin cu măsuri dure şi foarte prompte. Panadria, firma care a câştigat contractul de modernizare a DJ 643B, a adus pe dealul de la Bătăşani sute de camioane pline cu bucăţi de asfalt şi foste poduri, care vor afecta mediul pe termen lung. Se pare că, pentru asta, ar fi avut acordul primarului de la acea vreme – Constantin Briceag, dar şi al conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea. Oamenii din Valea Mare sunt revoltaţi de cele întâmplate şi speră să se acţioneze cât mai urgent. În încercarea de a provoca deciziile pe care le aşteaptă, au ajuns şi la noi, la mass – media, semnalându-ne situaţia îngrijorătoare din comuna lor. Cetăţenii susţin că, din păcate, există şi alte probleme în ceea ce priveşte modernizarea DJ 643B, un proiect care – spun ei – s-a executat haotic. În nenumărate rânduri, şi primarii din zonă s-au plâns că lucrările făcute de Panadria lasă mult de dorit, deşi investiţia are o valoare colosală – peste 10 milioane de euro – iar în aceste condiţii totul trebuia realizat ca la carte. (va urma)

Articole Similare

Back to top button