Diverse

„Vâlcea Snow Fest”, prima ediţie în ianuarie 2022

Din această iarnă, în parteneriat cu Primăria Comunei Voineasa, Consiliul Judeţean va lansa un super-festival, menit să pună Transalpina Schi Resort pe harta celor mai atractive pârtii din regiune. Preşedintele Constantin Rădulescu intenţionează să organizeze prima ediţie a evenimentului „Vâlcea Snow Fest” în ianuarie 2022 şi speră să găsească şi câţiva sponsori puternici, precum Decathlon, Red Bull sau Stalinskaya, cu ajutorul cărora să dea festivalului său o anvergură cât mai mare. Următorul pas va fi transformarea TSR într-o staţiune all season, proiect care implică şi rezolvarea problemei spaţiilor de cazare din zonă.

Pentru a nu compromite proiectul anunţat de şeful CJV, este foarte important ca, de anul acesta, primarul Gabriel Năstăsescu să deschidă pârtiile de la Obârşia Lotrului cel târziu în decembrie, înaintea sărbătorilor, pentru a-i obişnui pe turişti să vină la Voineasa şi să nu mai opteze, ca în trecut, pentru alte domenii schiabile din ţară sau străinătate. După cum se ştie, până acum, Transalpina Schi Resort se deschidea oficial la finele lunii februarie sau chiar şi mai târziu. Asta a însemnat un fiasco din toate punctele de vedere: puţini turişti, încasări mici cu acte şi foarte multe la negru, miliarde care au ajuns în buzunarele nepotrivite!

Articole Similare

Back to top button