În ultimele două săptămâni, campioana României la handbal feminin a fost măcinată de probleme medicale. Accidentările și gripa au făcut ravagii în lotul Vâlcii. În ciuda faptului că nu s-au antrenat cum trebuie și au jucat la puțin peste 50 la sută din capacitate, handbalistele pregătite de Florentin Pera au reușit să-și îndeplinească obiectivele, atât pe plan intern, cât și în Liga Campionilor. SCM s-a impus în Cupa României la Bistrița, a câștigat confruntarea cu Cluj, din Liga Florilor, a obținut o remiză la Ljubljana, iar sâmbătă, 29 februarie, în ultima zi oficială de iarnă, s-a impus en-fanfare, fără dubii, în fața celor de la IK Savehof.
Oaspetele au început jocul mai bine, au condus cu 3-1, însă Vâlcea a revenit, iar în minutul 10 a preluat conducerea, după două goluri marcate consecutiv de Mireya Gonzalez (5-4). Nu a mai cedat-o până la final. Avantajul grupării de la poalele Capelei a crescut treptat, ajungând, la pauză, să fie de șase goluri (16-10). Liscevic, Gonzalez, Elghaoui și Norgaard au fost principalele ”arme” ale SCM-ului în atac. S-au marcat multe goluri pe contraatac, dar și în urma unor combinații frumoase, ”gustate” de public. Elghaoui a reușit să înscrie chiar și din cădere, cu spatele. La final, diferența a fost de opt goluri în favoarea SCM-ului: scor 28-20. Ultima reușită i-a aparținut Robertei Stamin, care a punctat din 7 metri.
Victoria cu Savehof echivalează cu calificarea, și din punct de vedere matematic, în sferturile Ligii Campionilor. După 7 ani, Vâlcea e din nou în primele opt din Europa. Mai are de jucat un singur meci în grupele principale, cu Gyor, în deplasare, însă rezultatul mai contează doar pentru palmares. SCM își va afla adversara din sferturi săptămâna viitoare. ”Dubla” care va decide echipa ce va merge în Final Four va avea loc între 3 și 12 aprilie.
În meciul cu Savehof au marcat pentru SCM: Gonzalez (7), Liscevic (6), Norgaard (5), Elghaoui (4), Badea (3), Glibko (1), Trifunovic (1), Stamin (1). (S.S.)
FOTO: Image Plus