Vâlcea pitorească (XVI). Din Brezoi spre dantelăria barocă, acei munţi extravaganţi şi sălbatici ai Zimbrului

Brezoiul singurul oraş înconjurat de un relief baroc, ciudat, unic şi extravagant. Acolo unde crestele dantelate ale munţilor ale căror sculptori nevăzuţi au săpat în stâncă forme variate, a apărut un oraş de munte, special în România. Unul dintre cele mai frumoase anotimpuri pentru iubitorii de munte, este toamna când versanţii munţilor parcă iau foc prin jocul de culori cromatice pe care le capătă foioasele.

Pentru a ajunge la Zimbru, vârful de dincolo de ţestoasele Doabrei, trecem podul de peste Lotru, de lângă sala de sport, apoi o cotim la stanga, facem apoi dreapta şi evident urcăm pe lângă izvorul Doabrelor. Panta lină ne duce spre ţestoase. Adică acele carapace imense rămase de vremea Jidovilor. De pe vremea uriaşilor. Avem cele mai multe Ţestoase împietrite din România. Aici, deasupra Brezoiului. Drumul nostru continuă pe Valea Doabrei, pe lângă pereţii abrubţi, chei înguste, de unde se vede în zare, Vârful Zimbrului. Un drum marcat cu triunghi roşu. Este o uriaşă seroentină, cu stâncă fărâmiţată, traseu care după ce a ieşit din chei, merge pe o coamă, cu urme de capre şi oi, suntem pe drumul ciobanilor din Brezoi. Am ajuns pe un al doilea etaj al muntelui. Este un traseu dificil ca o brână şi trebuie să calcăm cu atenţie, deşi peisajul te fură. Se văd departe dinţii de rechin şi C*iele Zimbrului. Aşa spun pstorii pe care îi întâlneşti pe traseu şi zâmbeşti, stăpânânidu-ţi râsul. Dotat Zimbul ăsta, vine o concluzie implicită. După două ore de mers ajungem la platoul Zimbrului. Nu este un munte înalt dar aici, la Brezoi, Zimbrul este nod, este locul geometric al tuturor stâncilor şi lumilor, Stâncile care vin dinspre Poiana Suliţei, Cheile Beţelului, Muchia Coşarei, Dinţii de Rechin. Şi a lumilor, Pentru că avem cătunul Beţel, Cătunul Oădilor, cătune ale oamenilor care urcau acasă la ei, cu prăjină, printre stânci, aşa cum vedem în documentarele din America de Sud. Zone de case, care nu aveau nici măcar un drum de care. Vorbim de cătune în care ajungea doar omul în picioare. De aceea, Dosul Brezoiului este o înteagă poveste a trecutului, a legendelor. A rezistenţei omului aici, între Olt, munte şi cer. Cum arată Vârful Zimbru? Din lateral e un rechin care ţâşneşte din mărunteiele muntelui sa înghită fătpturile cerului. Aici, stînd întins pe plaiul stâncăriilor nordice, vedem o potecă delimitată atent care ajunge la Grota Leurdelor si de la ea poteca asta continuă, lăţindu-se spre Valea Doabrei Mari, o potecă simplă ca un paralelipiped se transformă în adevarate chei. Pe Muchia vestica a Doabrelor, ne apar două rânduri de ţancuri, cele din creasta si cele de dedesubtul lor. Printre ele, hornuri spirală care ajung în vale. Dintre multimea tancurilor atrage privirile ultimul dintre ele, aproape de întinsul poienii, cu o verticala impresionanta. Este frumos aici, deasupra Văii Oltului. După ce admiri fascinat cadrul mirific cu stâncile colţuroase şi abrupturile versanţilor pe care se caţără ca nişte alpinişti foioasele şi răşinoasele, de o parte şi de alta a râului Olt ce desparte grupa Munţilor Făgăraş de cea a Munţilor Parâng, fie te întorci spre centrul Brezoiului, fie alegi să cobori spre Călineşti sau spre Proieni, prin Beţel.

(Material realizat de Clubul de Presă Vâlcea / Campanie de informare derulată cu fonduri de la Consiliul Judeţean Vâlcea, în cadrul proiectului „Vâlcea pitorească. Pe traseele montane din judeţul Vâlcea”)