Liga NationalaHandbal

Vâlcea obține un punct din confruntarea cu lidera grupei D a EHF European League

Sâmbătă, 4 februarie, SCM Rm. Vâlcea a disputat prima partidă din returul grupelor EHF European League. A primit vizita liderei din Grupa D, formația germană Thuringer. Echipa antrenată de Herbert Muller (născut în Banat, tehnician care își desfășoară activitatea la Thuringer de 13 ani, iar de vreo 18 este selecționer al Austriei) a învins clar trupa vâlceană în runda precedentă, cu 38-31, însă știa că la Vâlcea va fi mult mai greu. SCM beneficiază de al ”optulea” jucător, suporterii de la poalele Capelei sunt recunoscuți în toată Europa pentru dragostea și modul unic în handbal în care își susțin favoritele.

Încurajată de 2000 de spectatori, Vâlcea a făcut o primă repriză bună. Oaspetele au marcat primele, dar SCM a reușit să preia frâiele jocului. Elghaoui a egalat pentru 1-1 printr-o reușită superbă, din marcaj, cu spatele la poartă. Asma a continuat să-și arate clasa, Glibko a oferit pase de excepție, iar Daciana Hosu a fost de netrecut între buturi, în primele 20 de minute. În minutul 5, ”municipalele” s-au aflat pentru prima dată la timonă (3-2). Pivotul tunisian din tabăra gazdelor a marcat toate cele trei goluri. SCM a reușit chiar să se desprindă la trei goluri (7-4). În minutul 21 avea patru peste adversară (12-8), după un contraatac al lui Levchenko, însă eliminarea Asmei Elghaoui pentru două minute a dat un pic peste cap jocul SCM-ului. Cu improvizații, pe teren cu Coman, jucătoare fără experiență, practic al treilea coordonator de joc în absența accidentatelor De Jong și Ianăși, Vâlcea a făcut un pas înapoi. În minutul 26, a pierdut tot avansul. Formația germană a egalat la 13.

Fujita, contraatacul finalizat de Hansson, Klikovac au ținut, totuși, formația din Sala Traian în avantaj până în minutul 29, însă ultimele secunde au fost gestionate iar prost de elevele lui Bent Dahl. Tanabe a egalat, iar pe contraatac, Lott a readus echipa oaspete în avantaj: 16-17, rezultat consemnat după primele 30 de minute.

Dacă jocul din prima repriză a dat încredere, în ciuda rezultatului de la pauză, debutul părții secunde a semănat deznădejde. Vâlcea a marcat prima dată după șapte minute, timp în care a avut și o ratare din 7 metri (Glibko nu a reușit să învingă portarul advers). Thuringer a profitat de lipsa de reacție a adversarei și a mărit ecartul. S-a dus la cinci goluri în față (16-21, apoi 17-22). A urmat o cursă de urmărire. Favoritele publicului nu au cedat. Împinse de la spate de suporteri, ”roș-albastrele” au revenit. Elghaoui a fost magistrală, Hosu a continuat să ofere încredere în poartă. Cu extrema Asuka Fujita la 9 metri, fără Dăscălete în apărare, fără De Jong, Ianăși, Kovacevic, cu Glibko ținută în marcaj, în minutul 46, SCM a reușit să anuleze diferența: 24-24. Vâlcea a avut șanse să preia iar conducerea, dar a făcut niște cadouri adversarelor. Formația germană s-a distanțat iar la două goluri, dar gazdele au continuat să spere. În minutul 28, după o minge apărată de Hosu și o reușită a Asmei Elghaoui, scorul indica iar egalitate: 31-31.

Elevele lui Muller au pierdut atacul, iar cu 45 de secunde înainte de final, Fujita, din 7 metri, a adus trupa de la poalele Capelei la conducere: 32-31. Atacul oaspetelor s-a finalizat tot cu 7 metri. Hendrikse a adus iar egalitate: 32-32. SCM a avut ultimul atac, însă, de frica unei greșeli decisive, jucătoarele vâlcene au ezitat să arunce la poartă. Fluierul final a găsit ”balanța” în echilibru: 32-32. A fost un punct câștigat de echipa vâlceană având în vedere circumstanțele (lotul decimat de accidentări) și valoarea adversarului (ocupanta locului secund din Bundesliga a înregistrat trei victorii în primele trei runde din EHF European League și este deja calificată în sferturi).

Cea mai bună jucătoare a partidei a fost Asma Elghaoui, care a perforat de 12 ori poarta adversă. Au mai marcat, pentru SCM: Fujita (6 goluri), Bucur (5), Glibko (4), Levchenko (2), Nasson (2) și Klikovac (1). Pentru Thuringer au punctat: Lott (8 goluri), Reichert (4), Hendrikse (4), Jakubisova, jucătoare în vârstă de 41 de ani (4), Stockschlader (3), Tanabe (3), Zachova (2), Frey (2), Matthijs (1), Niederwieser (1).

În etapa următoare din EHF European League, SCM va juca tot pe teren propriu. Sâmbătă, 11 februarie, de la ora 19.00, în Sala Traian vine Paris 92. Se poate dovedi un meci decisiv (sau cel puțin foarte important) pentru calificarea în sferturile cupei europene. Până atunci, însă, Vâlcea mai are un alt test dificil, în Liga Florilor, tot pe teren propriu. Miercuri, 8 februarie, de la ora 17.30, va înfrunta cea de-a doua clasată, Gloria Bistrița. O victorie o propulsează pe locul secund.

FOTO: Facebook SCM RÂMNICU VÂLCEA – Handbal Feminin

Articole Similare

Back to top button