Social

VACCINEAZĂ-TE LA ÎNĂLŢIME, PRINTRE NORI!

Instituţia Prefectului a judeţului Vâlcea s-a implicat şi continuă să se implice în proiectele care aduc beneficii comunităţii din care face parte. Astfel, vă reamintim că sâmbătă, 17 iulie a.c., pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, va fi deschis un centru de vaccinare de tip drive – through.


Centrul va funcţiona în ziua de 17 iulie, a.c., în intervalul orar 1000 – 1800, în cadrul lui urmând să fie administrate serurile Pfizer şi Johnson&Johnson. Vă aducem la cunoştinţă că cei care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul Pfizer se pot prezenta pentru rapel la orice centru de vaccinare din ţară, în care se administrează acest tip de vaccin. Se pot prezenta la acest centru toate persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de identitate şi fără o programare prealabilă.

“Instituţia Prefectului – judeţul Vâlcea este alături de comunitate! Pandemia de coronavirus a adus provocări noi pentru toată lumea: instituţii publice, angajaţi, cetăţeni, autorităţi şi companii private. În ceea ce priveşte sănătatea şi siguranţa cetăţenilor, instituţia noastră nu a stat şi nu stă de o parte, ci a identificat imediat oportunităţi şi soluţii de a veni în ajutor, de a iniţia şi/sau contribui la diverse proiecte în folosul comunităţii.

Proiectul nostru „Vaccinează-te la înălţime, printre nori!” a început după un studiu privind dorinţa oamenilor de a reveni la normalitate, de mişcare, un stil de viaţă sănătos, precum şi un interes sporit de vizitare a ţării noastre. Identificând această oportunitate, am luat decizia de a deschide un centru de vaccinare de tip drive – through, cu dorinţa de a contribui în continuare la întoarcerea la viaţa dinaintea pandemiei, prin facilitarea accesului la vaccin, precum şi la participarea la cel mai important eveniment din judeţul nostru, Live Music Summer Camp Brezoi. Primii 50 de turişti care se vor vaccina vor primi invitaţii la concertul din 18 august susţinut de artista de origine americană Beth Hart. Următorii vor primi invitaţii, la alegere, pentru concertele din data de 22-25 iulie, la Open Air Blues Festival Brezoi 3.5 RO Edition şi în data de 31 iulie-1august, la Rucsacul cu cântece – Summer Camp Brezoi.

Astfel, îmbinând utilul cu buna dispoziţie, îndemn toţi oamenii care au de gând să facă o plimbare pe Transalpina, să facă un mic popas de câteva minute pentru a se vaccina împotriva Covid-19, pentru ca apoi să se relaxeze alături de artişti de calitate, la Brezoi.
Pe această cale vreau să le mulţumesc atât domnului primar al oraşului Brezoi, Robert Schell, cât şi asociaţiei Mentor Rock şi Aby Stage Events, care ne-au pus la dispoziţie invitaţii de participare la evenimentele festivalului de la Live Music Summer Camp Brezoi.
Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Ne dorim ca eforturile noastre, ale tuturor, să ducă la diminuarea infectărilor în rândul populaţiei”, a transmis subprefectul judeţului Vâlcea, Victor Stănculescu.

Articole Similare

Back to top button