Liga III

”Va fi foarte greu, toate echipele s-au întărit, de la primul până la ultimul loc. Lupta pentru evitarea retrogradării se va juca până în ultima etapă”

Narcis Enăchescu, antrenorul Flacărei Horezu, speră ca echipa sa să-şi îndeplinească obiectivul, să rămână în Liga a III-a, la fel ca şi Costeşti, iar Viitorul Dăeşti să promoveze în eşalonul secund:
”Facem tot ce este posibil pentru a avea rezultate mai bune. Pentru asta muncim, să ne îndeplinim obiectivul. Anul acesta trebuie să reuşim să evităm retrogradarea. Din nou toate echipele s-au întărit, de la primul la ultimul loc, inclusiv Costeşti. Va fi foarte greu. Trebuie să muncim foarte mult, iar la vară să putem să stabilim ceva mai îndrăzneţ pentru anul viitor. Anul acesta aşa s-a nimerit, foarte greu şi pentru noi şi pentru Costeşti. E important să ne salvăm amândouă. Sunt 20-30 de jucători care se rulează la acest nivel. Iar Dăeşti, să între în Liga a II-a. E foarte greu pentru toate trei, dar ar fi important pentru Vâlcea să ne îndeplinim toate obiectivele. În ceea ce ne priveşte, cred că ne-am acoperit bine în apărare, prin venirea lui Vladu, Sandu. Avem stabilitate. Nu mai eşti obligat să joci cu improvizaţii, dar oricum mai pot apărea probleme, COVID, accidentări, suspendări. Tot timpul sunt probleme, dar trebuie să găsim cele mai bune soluţii. Cu un meci câştigat deja te duci pe locul 5, la meci pierdut, eşti la retrogradare. Se va juca până în 4 iunie, la ultima etapă”.

Articole Similare

Back to top button