Editorial

Urziceni reloaded!

Dan Petrescu nu a avut motive lungi de tristeţe după înfrângerea cu Dinamo, căci a venit o nouă etapă, cu un nou meci, cu o victorie acasă şi, prin jocul rezultatelor, Unirea este din nou liderul fotbalului românesc!

În ediţiile anterioare ale gândurilor din acest colţ de pagină, anticipam că Unirea Urziceni va fi o nucă tare şi în acest campionat. Va fi o nucă tare şi va încerca să-şi păstreze titlul cucerit în primăvara aceasta, pentru că este condusă de pe banca tehnică de un profesionist adevărat, crescut la şcoala fotbalului italian şi britanic, care atunci când va renunţa la manifestările exagerate de comportament, va fi un mare antrenor. Antrenor care mai devreme sau mai târziu îşi va vedea visul de a antrena Chelsea sau naţionala României, împlinit.

În seara aceasta Dan Petrescu dă primul examen european important acasă, pe „gazonul” din Ghencea (unde eşti tu Rudi Konrad?), pe care s-a antrenat ca junior, a debutat ca senior şi a jucat atâtea şi atâtea meciuri pentru Steaua şi pentru România.

Ajutat în tot cea ce face de către la fel de temperamentalul şi inteligentul MM Stoica, beneficiind de sprijinul financiar şi de discreţia desăvârşită a patronului Bucşaru, „Bursucul” vrea să rescrie istoria participărilor româneşti în Liga Campionilor. Şi ce frumos ar fi să reuşească!

În seara aceasta pentru două ore vom uita că ţinem cu Dinamo sau cu Steaua, vom uita că Marica este unul din golgheterii naţionalei României, că VfB Stuttgart a eliminat lejer Timişoara lui Neluţu Sabău în ultimul tur preliminar şi vom ţine din tot sufletul nostru de români cu echipa campioană a României.
Prof. Dan Săraru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button