Liga Nationala

Urmează ”halta” Mioveni pentru ”municipalele”, apoi derby-ul cu CSM Bucureşti

SCM Rm. Vâlcea are un start bun de campionat. A câştigat două meciuri şi a remizat în deplasare, cu Gloria Bistriţa, o partidă în care jocul a fost superior adversarei şi pe care trebuia, de asemenea, să o câştige. Cu Brăila, în week-end-ul trecut, din nou elevele lui Bent Dahl au avut o prestaţie solidă, au făcut chiar spectacol cu Brăila. Iryna Glibko, cea mai bună marcatoare a duelului, cu 11 ”boabe”, a contribuit din plin la ”înfrumuseţarea” meciului. A înscris un gol de senzaţie, probabil cel mai frumos al începutului de campionat, din blocaj, de pe pivot, cu spatele la poartă. Cu două victorii şi un egal, SCM ocupă locul 2 în Liga Florilor. E peste CSM Bucureşti. Are cel mai bun golaveraj, chiar şi peste cel al liderei din acest moment, Gloria Buzău. ”Roş-albastrele” au înscris 105 goluri, o medie de 35 pe meci, în condiţiile în care două dintre adversare au fost de top, cel puţin ca buget şi ca lot. Pentru trupa de la poalele Capelei urmează un meci, teoretic, mai lejer, în deplasare, la Mioveni. Partida cu Dacia, din etapa a IV-a, va avea loc sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 18.00. Apoi Liga Florilor ia o pauză. Etapa a V-a programează şi mare derby dintre SCM şi CSM Bucureşti. Confruntarea dintre Vâlcea şi vicecampioana en-titre va avea loc joi, 22 septembrie, de la ora 17.30, în Sala Traian. Ulterior se reuneşte Naţionala României, sub comanda noului selecţioner, Florentin Pera. Între 29 septembrie şi 1 octombrie e programat Trofeul Carpaţi. Competiţia va avea loc la Bistriţa, acolo unde ”tricolorele” vor înfrunta Austria, Serbia şi Spania. Pe 2 octombrie, Iryna Glibko şi colegele sale vor fi la Buzău. Întâlnesc liderul din acest moment, Gloria. FRH a anunţat că meciul va avea loc de la ora 15.45 şi va fi transmis pe PRO Arena. Programul de ”foc” va continua pentru SCM, care în etapa a şaptea va da piept cu campioana, Rapid Bucureşti. Meciul se va disputa miercuri, 19 octombrie, de la ora 18.45, în polivalenta de la poalele Capelei şi va putea fi urmărit, de asemenea, şi din faţa micilor ecrane, pe PRO Arena.

Articole Similare

Back to top button