Liga IVFotbal

Unirea Tomșani, trei victorii consecutive în Liga a IV-a! Încheie anul pe locul 7

Unirea Tomșani ar fi putut încheia anul în primele cinci formații din Liga a IV-a. Cu trei puncte pierdute la ”masa verde”, cu Vlădești și puțin mai atentă în unele jocuri cu echipe din partea de jos a clasamentului, era acum peste Mădulari, aproape de Chimia. A terminat anul pe locul 7, cu 20 de puncte, unul mai puțin decât Băbeni și cu trei victorii consecutive. Ultima, a fost obținută la Gușoeni. Elevii lui Marian Hera au început partida cu un penalty ratat. Denis Magherescu a șutat pe lângă poartă. Apoi, ”la 5 minute după lovitura de pedeapsă de care nu am profitat, am reușit să deschidem scorul. Smedescu a centrat, iar Spătaru a pus latul și a făcut 1-0. Am fost egalați, iar gazdele au avut și 2 bare. Am ratat și noi câteva ocazii și s-a intrat la pauză la 1-1”. ”A doua repriză am început bine și am reușit să facem 2-1 prin Bădiță, care a punctat cu un șut de pe 16 metri, în vinclu. Tot Bădiță, după ce a scăpat singur, a dus scorul la 3-1 pentru noi, risipind orice emoție. Gazdele au mai avut 2 ocazii, dar portarul Dumitrescu a apărat excelent. Pe final, în minutul 93, Spătaru a scăpat singur și a făcut 4-1. Am obținut 3 victorii la rând, 20 de puncte și locul 7. Puteam să fim în primele 5 dacă ținem cont că am pierdut cu Vlădești, pe care îi bătusem pe teren și puncte aiurea cu Berbești, Alunu și altele. Una peste alta suntem mulțumiți și speram să facem o figură frumoasă și în retur. La Gușoeni nu ne-a lipsit niciun jucător, cu excepția lui Damian Lucian, care s-a accidentat în meciul cu Sparta”, a precizat Eduard Dumitrescu, fundașul echipei din Tomșani.

Articole Similare

Back to top button