Politica

Ungureanu şi Cîlea se ceartă, mai nou, pe banii CET-ului

ungureanu cu ochelariDupă ce conducerea SNLO a ameninţat că va sista livrările de cărbune către CET Govora, Ion Cîlea, preşedintele CJV, spune că a transmis un material către ministerele de resort şi cabinetul premierului, făcând cunoscute consecinţele măsurii anunţate.
„Primul efect ar fi fost că CET-ul n-ar mai fi putut asigura aburul pentru Oltchim şi USG. Ar fi urmat o reacţie în lanţ, sute societăţi vâlcene întrerupându-şi activitatea. Al doilea efect ar fi fost acela că populaţia ar fi rămas fără apă caldă şi căldură. I-am atenţionat în legătură cu aceste consecinţe pe Emil Boc, pe miniştri, iar rezultatul a fost acela că Guvernul a alocat, în şedinţa din 27 octombrie, 461 miliarde lei pentru acoperirea datoriilor CET Govora către SNLO. Am discutat cu domnii Gherghina şi Cojoc, de la Ministerul de Finanţe, cu domnul Emacu, de la Interne. Toţi trei m-au asigurat că vom primi banii. Apoi, am vorbit cu directorul general de la SNLO, care mi-a spus că vom primi 28.000 de tone de cărbune până la finele lunii”, a precizat Ion Cîlea, încântat că problemele au fost rezolvate. Bucuria sa n-a durat însă decât două-trei zile, pentru că, luni, Silvia Carmen Constantinescu, purtătorul de cuvânt al prefectului, a dat publicităţii un comunicat de presă în care social-democratul este făcut cu ou şi cu oţet. „(…) Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea pozează în salvatorul CET-ului şi, implicit, al populaţiei care ar fi rămas fără apă caldă şi căldură. De aceea, se impun următoarele precizări: De rezolvarea situaţiei de la CET Govora s-a ocupat în egală măsură Instituţia Prefectului, care a întreprins demersurile necesare la Guvernul României. În urma acestora, a fost emisă HG Nr.1086/27.10.2011 privind repartizarea unor sume către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin care Municipiului Rm.Vâlcea i-au fost repartizate fonduri de 27 253 mii lei. În aceste condiţii, faptul că preşedintele Consiliului Judeţean, care conduce şi organizaţia judeţeană a Partidului Social-Democrat, îşi arogă toate meritele în acest caz nu constituie decât o acţiune de campanie politică. O campanie deşănţată, în an preelectoral, în care sunt folosiţi bani publici, bani alocaţi de guvernul pe care dl.Ion Câlea, ca reprezentant al unui partid de opoziţie, îl critică de câte ori are ocazia, în termeni greu de catalogat. Ca cei din cea mai recentă declaraţie publică, prilejuită de ziua unei comune conduse de un coleg de partid, când preşedintele Consiliului Judeţean s-a referit la guvernanţi ca la nişte „bandiţi care au hotărât să nu aprobe …un proiect care aducea alimentarea cu apă şi canalizarea localităţii”. În calitate de prefect, reprezentant al Guvernului României în teritoriu, îi asigur pe locuitorii judeţului că alocarea fondurilor de la buget nu s-a făcut şi nu se face după culoarea politică şi că voi uza de toate prerogativele funcţiei pentru ca nimeni, indiferent de poziţia administrativă sau politică, să nu poată folosi bani publici în interes de partid sau personal”, a acuzat Petre Ungureanu. Cel mai probabil, zilele viitoare, va urma replica preşedintelui Cîlea la replica prefectului. Şi tot aşa…

Articole Similare

One Comment

  1. Despre nedreptatile, neregulile, probabil ilegalitaiile din justitia valceana s-au spus putine  daca a centru la inalta curte s-a mai facut cate ceva ar fifsacut cate ceva , ar fi cazul ca cineva ,plate dna sa incerce sa-I mai disciplineze si pe judeatorii valceni,care traiesc deocamdata intr-in paradisal spagilor
    Daca faci o revista a presei pe internet ce gasesti.
    Dinescu petre presedintele tribunalului e acuzat de multi mai ales pentru prietenia cu familia tudor , insa nimeni nu a demonstrat ca ar fi si vinovat de ceva.
    Maracinescu adriana ,la fel, s-au scris multe despre ea,doar atat…….’nine acar ca s-a pensionat………
    Judecatorii de la comercial bonciu, marina, si-au mai luat-o in presa cand au deranjat cate un ziarist sau vreun patron de firma . cerbeanu gheorghe cel cu traficul de influenta la examenele de la inm este celebru un fel de bachus vilcean , un tip descurcaret cu influenta printre colegi ……
    Daca ai de aface cu justitiabili, avocati,procurori, multi se vor plange de judecatori, e normal nu poti multumi ambele parti intr-in proces’far de prea multe ori nemultumirile se repeta ‘ referindu-se la aceleasi persoanesi sunt cazuri si cazuri de oameni de afceri , fosti judecatori ,oameni cu funcctii prin institutii,care castiga procese pe banda rulanta …….
    Ezi cazul tudor ion si tudor maria unde consilierii locali au comentat, presa a comentat familia tudor a castigat in 2010 despagubiri de 1,5 milioane lei in dosarele9348/288/2007 si 9349/288/2007si ceva necurat a fost daca de la un termen la altu evaluarea metrului patrat de teren a sarit de la 50 euro la 158euro.
    Primaria a costruit un drum de acces catre locuintele anl de pe moriilor dar si spre proprietatiile mariei tudor si ulterior a despagubit-o ,culmea, pentru ca terenu , aflat in domeniul public , ar fi fost al ei . se zvoneste ca ajutorul a venit de la un presedinte judecator vilcean , om de casa al familiei ,s-a zvonit si atat , cine ar avea tupeul sa-I deranjeze .
    Patron I ai unor firme de constructii castiga niste dosare de ramai cu gura cascata ,stu un individ care a ramas pe drumuri , omul se afla in partaj cu nevasta iar in final a castigat al 3-lea hidroconstructia sa si se pare ca tot din cauza aceluiasi mare judecator.
    Primarul din vladesti prietenul unui mare judecator se joaca de-a impartitu sau intermediarul justitei de parca ar avea puteri supranaturale si mai nou isi promoveaza partenerul de afaceri pe banii publici ,.
    Ciuteanu intr-in doar la cad pitesti ,pe avocatul, fost judecator , feteanu florin , il injura zeci de oameni din bujoreni care si-au revendicat trerenurile in instanta dar nu au avut nici o sansa , in  schimb avocatul a castigat terenurile in numele sotiei , s-a faut si o emisiune serial la tv etalon si s-a spus ca a castigat pentru ca a vandut sau a donat o parte din teren unei judecatoare si unui inalt functionar public …….cell cu barba 
    Surpriza avocatuluii s-a pus pata pe ultimile societati agricole din vremea comunista . anul acesta a praduit trerenurile si constructiile agromec sa, in centrul bujorenului , in baza unui proces verbal de punere in posesie are-l valideaza pentru un teren de 1200 mp pasuni extravilan.
    De la pasuni in extravilan la curs constructii in intravilan estre diferenta de sute de mii de ron .
    De curioziteate vedeti dosarul este pe internet -pe siteul tribunalului la dosare , dae mai bine mergeti la sedintele publice si o sa aveti o experienta interesanta .
    Si mai circula povesti despre justitia valceana ,…………………..
    Pe unde te duci intr-o carciuma mai rasarita dai nas in nas cu un judecator suspendat care isi ineaca amarul cu tot felul de specimene -AI mei ai dracu intelopi cu dosare grele din clanu lu piele ‘ din dragasani si de pe unde or mai fi ,are judecatorul este impresar:-) 
    Nu de alta dar maine il vezi iara cu drepturi depline si cum v-at I simti sa va judece un judecator ca acesta.  oricum nu ar duce lipsa de nimic ca au prieteni milionari care candva vandeau blugi in centru la subsol , dispus sa-l intretina. interesant e si cum se duc banii pentru investitii . anul trcut tribunalul a cumparat un teren in horezu la un pret de aproape 3300000 lei de la seful obstii horezu -bogorodea marcel  vedeti licitatia pe achizitii publice pe internet .
    Incercati sa vindeti un teren si nu veti reusi in 10 ani . poate ca bogorodea , cel care e patron si la hanull din horezu, e din intamplare prieten cu cine trebuie,

Lasă un răspuns

Back to top button