Ancheta

Una dintre cele mai mari rețele de traficanți de droguri, destructurată

Pe 5 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.C.C.O. – Serviciul Antidrog au efectuat 16 percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Bihor și Vâlcea, într-o cauză vizând destructurarea unei importante grupări infracționale organizate, specializată în distribuirea de droguri de risc și de mare risc, respectiv canabis, cocaină și MDMA (ecstasy), drogurile fiind aduse din Olanda și Spania și comercializate doar unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor.

De asemenea, pentru a împiedica descoperirea activității infracționale de către organele de urmărire penală, transporturile de droguri au fost efectuate doar după verificarea în prealabil a traseului, locațiilor folosite pentru depozitare și a zonelor unde urmează să aibă loc tranzacțiile.
În cauză, s-a reținut că în perioada 30 martie – 07 aprilie 2022, gruparea a comercializat cantitatea de aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5000 de pastile de MDMA.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, dar și arme albe.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 7 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale. Șeful rețelei a fost ridicat de la Vâlcea. La fel și luptătorul de MMA implicat.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”..
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Articole Similare

Back to top button