Un portar de la Dăeşti a ajuns la FC Argeş!
În sezonul trecut, Viitorul Dăeşti a avut şi un portar în vârstă de 15 ani în lot. Marius Vlădoi a lucrat cu el o bună perioadă şi i-a oferit şansa debutului în Liga a III-a. Este vorba despre Luca Crăciun, jucător cu prezenţe la loturile naţionale de juniori, care a trecut şi pe la Academia ”Gheorghe Hagi”, fiind legitimat anterior la CSŞ Rm. Vâlcea. Luca nu va mai continua la echipa de Liga a III-a din Fedeleşoiu. A ajuns la un club cu mare tradiţie, în patria lui Dobrin. Tânărul goalkeeper vâlcean s-a transferat la FC Argeş! Are multe opţiuni acolo, însă îşi doreşte să facă pasul către seniori. Echipa mare participă în campionatul Ligii a II-a. Este pregătită de Nicolae Dică. Primul meci din noul sezon îl dispută în deplasare, marţi, 6 august, cu Steaua Bucureşti. Mult succes, Luca!